Home În Lume Un american la Bagdad

Un american la Bagdad

DISTRIBUIŢI


Un prim pas in contextul pregatirilor SUA pentru declararea victoriei in Irak: Jay Garner, generalul in rezerva care va conduce administratia interimara post-Saddam in numele Pentagonului, a ajuns ieri la Bagdad pentru a prelua fraiele reconstructiei irakiene.


Prioritati: apa, electricitate si petrol


Unele masuri au fost deja luate inca din perioada in care Garner s-a aflat in Kuwait, alaturi de oamenii sai de incredere, viitori ministri la Bagdad, in majoritate fosti diplomati din Departamentul de Stat.

-Este o zi mare. Este o zi mare si pentru mine personal-, au fost primele cuvinte ale lui Garner la sosirea in capitala irakiana. Prioritatile sale sunt acum repunerea in functiune a serviciilor de baza, precum furnizarea de apa si electricitate catre populatie. Dar nici petrolul nu poate fi lasat la o parte, generalul planuind sa plece catre bogatul nord irakian peste numai cateva zile, dupa ce va vizita un spital, o uzina de energie electrica si o companie de intretinere a sistemului de canalizare din capitala. Oficiali irakieni au declarat ca au inceput negocierile pentru reluarea productiei, stopata de circa o luna, la inceputul operatiunilor militare.

Un interimat prelungit

In replica la criticile privind stationarea trupelor americane in Irak si dupa sfarsitul razboiului (cei mai nemultumiti sunt irakienii siiti, care au cerut retragerea imediata a trupelor occidentale), Garner a precizat ca va pleca cat mai curand posibil, evitand insa sa ofere o data exacta. In primele zile ale razboiului, el vorbea despre trei luni de interimat militar american, urmate de constituirea primului guvern irakian si apoi de organizarea de alegeri democratice. Acum, depasirea celor 90 de zile se transforma incet-incet intr-o certitudine, liderul irakienilor in exil, Ahmed Chalabi, exprimandu-si dorinta ca prezenta militara americana sa se extinda la doi ani. Cu atat mai mult cu cat mai sunt de stabilit destule detalii intr-o faza initiala, inclusiv rolul pe care il va juca ONU in procesul de normalizare economica si politica a Irakului.

ONU, pe tusa

Deocamdata, Natiunile Unite se implica doar la nivelul asistentei umanitare. Un raport international avertiza ieri cu privire la existenta unei crize umanitare la frontiera dintre Irak si Iordania, unde s-au stabilit circa 1.000 de persoane de origine palestiniana si iordaniana care au incercat sa scape de influenta lui Saddam Hussein. Unii au fost obligati de militarii irakieni sa-si paraseasca caminele. Iordania le-a refuzat accesul pe teritoriul ei.

Organizatia Natiunilor Unite a fost exclusa si de la procesul de identificare a armelor de distrugere in masa irakiene, sarcina fiind atribuita unei tari neutre – Olanda.

-New York Times-: S-au gasit agenti chimici si biologici

Ieri, -New York Times- informa ca Statele Unite detin primele dovezi care atesta ca Irakul a produs arme de distrugere in masa. Potrivit cotidianului american, acestea ar fi fost gasite in nisip, in anumite zone din Irak, la indicatiile unor oameni de stiinta de la Bagdad care au lucrat la programele de producere a arsenalului chimic si biologic.

Au fost descoperite substante brute, care urma sa fie folosite pentru obtinerea unor agenti toxici, interzisi in conventiile internationale asupra armelor chimice. Unul dintre oamenii de stiinta a declarat ca, inainte cu patru zile de ultimatumul american acordat lui Saddam Hussein, s-a dat ordin de incendiere a unui laborator in care se obtineau agenti chimici si biologici. Acesta a oferit chiar probe concrete pe care a reusit sa le sustraga din diverse laboratoare.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.