Regiunile Uniunii Europene s-au dezvoltat diferit, iar cea mai săracă dintre ele este regiunea de dezvoltare Nord Est din Romania. Pentru a acoperi discrepanţele la nivel comunitar, alocarea fondurilor prin intermediul Programului Operaţional Regional s-a făcut în funcţie de performanţele economice ale fiecărei zone, invers proporţional cu produsul intern brut obţinut în fiecare din acestea.
Comitetul de Monitorizare a Programului Operaţional Regional (CMPOR) s-a reunit pentru prima dată la sfarşitul săptămanii trecute, cand a examinat şi a aprobat criteriile de selecţie ale proiectelor finanţate prin POR, Axa prioritară 2 Domeniu Major de Intervenţie: Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane (inclusiv construcţia sau reabilitarea şoselelor de centură) şi Axa prioritară 3 Domeniul major de intervenţie: îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. Criteriile de eligibilitate şi selecţie pentru cele două domenii de intervenţie ale axelor 2 şi 3 pot fi consultate în Ghidul Solicitantului de pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei sau pe www.inforegio.ro. Comitetul de Monitorizare este organismul care asigură coordonarea POR, precum şi urmărirea eficacităţii şi calităţii implementării asistenţei comunitare, modul de utilizare şi impactul acesteia, cu respectarea prevederilor comunitare.
Criterii de eligibilitate
În etapa de verificare a eligibilităţii din cadrul procesului de evaluare şi selecţie, cererea de finanţare completată de către solicitant face obiectul verificării eligibilităţii acestuia, a proiectului şi a cheltuielilor pe baza criteriilor enumerate în continuare.
Solicitantul eligibil reprezintă entitatea care îndeplineşte anumite criterii în ceea ce priveşte forma de constituire legală, situaţia financiară şi legală, precum şi capacitatea de co-finanţare a proiectului. În cadrul axei 2 -Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale-, domeniul de intervenţie 2.1- -Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură-, solicitantul poate fi autoritate a administraţiei publice sau asociaţie de dezvoltare intercomunitară, constituită în baza Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a putea primi finanţare din fondurile comunitare, o administraţie publică locală sau o asociaţie de dezvoltare intercomunitară nu trebuie să se afle în stare de insolvenţă şi trebuie să facă dovada că şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în Romania sau în ţara în care este stabilit. Entităţile care au avut probleme cu gestionarea altor fonduri europene sunt excluse de la finanţare.
Reprezentantul legal al solicitantului nu trebuie să fi suferit condamnări definitive din cauza unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată împotriva căreia nu se poate face recurs, şi să nu fi fost subiectul unei judecăţi pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale sau în alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene.
Dacă solicitantul este proprietarul terenului sau a infrastructurii pe care se face investiţia, acestea trebuie să îndeplinească simultan o serie de condiţii la data depunerii cererii de finanţare. Astfel, acestea trebuie să fie libere de orice sarcini, să nu facă obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia juridică şi nici a revendicărilor.
Frica păzeşte bostănăria
Solicitantul trebuie să demonstreze că are capacitatea financiară şi administrativă de a gestiona proiectul, de aceea este obligatorie prezentarea experienţei anterioare în gestionarea proiectelor finanţate din fonduri publice, precum şi a resurselor materiale şi umane necesare implementării proiectului. Contribuţia proprie reprezintă procentul de minim 2% din valoarea cheltuielilor eligibile care va fi suportat de către beneficiarul proiectului. Mărimea contribuţiei proprii, precum şi condiţiile de eligibilitate ale cheltuielilor vor fi avute în vedere în completarea bugetului proiectului. Orice cheltuială neeligibilă, precum şi orice cheltuială suplimentară ce va apărea în timpul implementării proiectului va fi suportată de către solicitant. Cererea de finanţare va fi însoţită de documentele de aprobare a proiectului şi a cheltuielilor legate de proiect parafate de Consiliile locale şi judeţene.
Asistenţă pe cinci ani
Pentru a fi eligibil, proiectul trebuie să se încadreze în categoriile de operaţiuni ale Axei prioritare 2, -Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale- Domeniul de intervenţie 2.1 -Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, inclusiv construcţia şi reabilitarea şoselelor de centură-.
Prin Declaraţia de angajament, Solicitantul se obligă să furnizeze contribuţia proprie ce îi revine din costurile eligibile, să finanţeze toate costurile neeligibile şi să menţină proprietatea infrastructurii construite, modernizate sau reabilitate pe o perioadă de cel puţin 5 ani după finalizarea ori darea în exploatare. Totodată, trebuie să asigure exploatarea şi întreţinerea în această perioadă.
Moldova, cea mai săracă din UE
Repartizarea fondurilor post aderare pe regiuni de dezvoltare s-a realizat astfel încat să susţină îndeplinirea obiectivului POR privind sprijinirea unei dezvoltări echilibrate a tuturor regiunilor Romaniei. În acest scop, regiunile şi zonele mai slab dezvoltate au primit fonduri mai mari, pentru a împiedica creşterea disparităţilor economice şi sociale deja existente între regiuni. Alocarea s-a realizat invers proporţional cu nivelul de dezvoltare al regiunilor, pentru măsurarea căruia s-a utilizat Produsul Intern Brut pe locuitor, ajustat cu un coeficient al densităţii populaţiei. Regiunea Bucureşti Ilfov, cea mai dezvoltată regiune a Romaniei, a primit suma cea mai mică, 393 milioane de euro, respectiv 8,86% din buget, iar Regiunea Nord Est, evaluată ca fiind cea mai săracă regiune a Uniunii Europene, 724 milioane de euro, ceea ce reprezintă 16,32% din buget. Dacă o regiune nu poate absorbi fondurile care i-au fost alocate, acestea pot fi repartizate altei regiuni.
Prin POR vor fi finanţate proiecte de dezvoltare urbană sau de promovare a turismului, va fi sprijinit mediul de afaceri regional.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















