Intr-o tara precum Romania, botezata -Tara lui Papura Voda- sau -Tara Tuturor Posibilitatilor- din cauza faptului ca autoritatile dau semne vadite de -oboseala-, nu mai surprinde pe nimeni ca incalcarea legii se petrece chiar sub nasul justitiei. Cu atat mai mult nu mai intereseaza pe nimeni atunci cand sunt fraudate foste societati de stat (acum ajunse ruine), care au dovedit ca detin un mare potential economic.
Insa este de neinteles si de condamnat totodata faptul ca din mii de dosare aflate pe masa procurorilor si judecatorilor foarte putine au avut ca finalitate pedepsirea celor acuzati ca incalca legea.
Despre un astfel de caz, in care una dintre cele mai mari societati producatoare de carne din Romania a ajuns pe butuci urmare a unor ingineriilor financiare, fara ca nimeni sa -plateasca-, in cele ce urmeaza.
Investitorul -salvator-
Pana in 1997, societatea Bowing SA Ploiesti s-a bucurat de un prestigiu deosebit pe piata autohotna a importurilor de carne. Numai ca, in toamna anului respectiv, societatea a intrat intr-un con de umbra, ducand o lipsa acuta de lichiditati. Pentru a iesi din criza, conducerea Bowing a decis atunci sa apeleze la un intreprinzator cu bani: Claudiu Ciuciureanu, patron al Salamandra SRL Baicoi. Atunci, intre oficialii de la Bowing si cel al Salamandra SRL a intervenit o intelegere (perfectata prin doua Protocoale), potrivit careia, in schimbul sumei de 7.500.000 de lei (suma varsata de Ciuciureanu in contul Bowing), Salamandra SRL obtinea o cota de 10% din profit si Ciuciureanu devenea presedintele CA al Bowing. Numai ca intelegerea n-a fost respectata de Ciuciureanu, fiind incalcata grosolan. Astfel, la cateva zile de la incheierea intelegerii, pe ultima pagina a documentului, intr-un spatiu ramas liber, a fost adaugata, fara stiinta oficialilor Bowing, urmatoarea fraza: -…in unanimitate s-a aprobat ca dl Claudiu Ciuciureanu, presedintele CA al SC Bowing SA Baicoi, poate semna acte privind infiintarea unui punct de lucru al SC Salamandra in cadrul SC Bowing SA-. Din acel moment, in ograda Bowing a inceput balul: ingineriile financiare s-au tinut lant, pentru ca finalul sa culmineze cu distrugerea societatii.
Conform declaratiilor ex-directorului general al Bowing SA, Gheorghe Savu, -completarea- ar fi un fals apartinandu-i lui Ciuciureanu, care era interesat in a obtine controlul deplin asupra societatii la care devenise asociat.
-Acte-n regula-
In documentele aflate in posesia noastra exista unul care demonstreaza ca seria ingineriilor financiare de la Bowing a inceput la 11 noiembrie 1997: este vorba de un certificat eliberat de Registrul Comertului Prahova, in care, desi figureaza in clar numele lui Gheorghe Savu, semnatura finala ii apartine lui Claudiu Ciuciureanu, desi acesta nu avea vreo procura care sa-i permita sa semneze acte in locul oficialului de la Bowing SA. Cu ajutorul actului respectiv, Ciuciureanu a apelat la Camera de Comert si Industrie Prahova, de unde a obtinut certificatul de inscriere mentiuni prin care devenea asociat al Bowing SA. Ulterior, a urmat -completarea- intelegerii dintre Ciuciureanu si conducerea Bowing. Pe ultima pagina a acestui proces-verbal, intr-un spatiu -ramas liber- (intre text si semnaturi), a fost inghesuita pe trei randuri fraza – nestiuta de conducerea Bowing SA – care avea sa-l faca pe Ciuciureanu stapan -cu acte-n regula- la una dintre cele mai mari societati autohtone producatoare de carne. Ca fraza respectiva a fost adaugata -pe sest-, dupa redactarea textului, sta marturia Tudorei Mihai – persoana care a scris procesul-verbal. Femeia a recunoscut ca dupa intocmirea actului a fost vizitata de Ciuciureanu care, in schimbul unor promisiuni, i-a cerut sa -completeze- documentul. Asa se face ca la cateva zile dupa -completare-, Ciuciureanu, cu ajutorul Romeliei Modroianu – director al ORC Prahova, obtine Certificatul de inscriere de mentiuni nr. 8740/22.11.1997, prin care SC Salamandra isi muta punctul de lucru din Baicoi in incinta Bowing SA.
Ca si cand aceste lucruri n-ar fi fost de-ajuns, Ciucureanu decide, la 4 martie 1998, sa-si consolideze pozitia de lider in conducerea Bowing. Asa ca, in dubla calitate pe care o avea (presedinte al SC Salamandra SRL si director general al SC Bowing SA), Ciuciureanu transfera intregul patrimoniu din gestiunea Bowing in cea a sereleului propriu. Cum? Printr-un alt act -oficial-, in care, desi sunt implicate doua societati distincte, in dreptul semnaturilor figureaza un singur nume: Claudiu Ciuciureanu. De ce acest document? Pentru a putea vinde, bucata cu bucata, patrimoniul Bowing. Lucru care s-a si intamplat, atunci cand Ciuciureanu si-a -tras- firma Principal Construct SRL Filipestii de Padure – societate care s-a bucurat de statutul de investitor in zona defavorizata.
-Omul e blindat cu pile-
Dupa ce au descoperit falsurile si au realizat ca societatea le-a fost furata de sub nas, ex-oficialii de la Bowing SA au apelat la politisti, judecatori si procurori din Prahova. Insa, in ciuda probelor care-l incriminau pe Ciuciureanu, justitia a ramas -paralizata-. Conform declaratiilor ex-directorului de la Bowing SA, Gheorghe Savu, lipsa de reactie a autoritatilor prahovene, in cazul Ciuciureanu, se datoreaza relatiilor la varf detinute de acesta. -Omul e blindat cu pile. In campania electorala a sponsorizat PSD cu sute de mii de dolari. Avocatul sau, Antonie Iorgovan, este un cunoscut si influent om politic. Alaturi de acesta, in sprijinul lui Ciuciureanu au sarit mai multi judecatori ploiesteni, care au refuzat sa dea curs condamnarii acestuia, desi era clar ca individul a incalcat legea-, sustine Savu, care i-a oferit ca exemplu pe procurorii Giluela Deaconu si Georgeta Buliga – in sarcina carora a cazut instrumentarea dosarului Bowing – doua justitiare care au dispus scoaterea de sub urmarire penala a lui Ciuciureanu.
Asa se face ca falsul, uzul de fals, delapidarea si, nu in ultimul rand, furtul calificat de care este acuzat Ciuciureanu au ramas pana astazi neelucidate. Si asta in ciuda faptului ca Bowing SA a ajuns o ruina ca urmare a -bowllingului- financiar produs acolo.
-Domnul director este plecat din tara-
Deontologia profesionala ne-a obligat sa-l contactam si pe Claudiu Ciuciureanu, investitorul devenit -apropitar- la Bowing SA. Insa, de fiecare data, telefonul mobil al acestuia a fost -divertat- catre secretara. Aceasta, extrem de amabila, ne-a comunicat (atat inaintea Sarbatorilor de Paste, cat si dupa) ca -domnul director este plecat din tara- si nu are cum sa ia legatura cu dumnealui, sugerandu-ne de fiecare data sa-l cautam -saptamana viitoare-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















