
Sportivul Andrei Lefter, în vârstă de numai 23 de ani, a fost găsit căzut pe stradă, fără cunoștință, serviciul de urgență fiind anunțat imediat de către un student. Medicii s-au deplasat imediat la fața locului și l-au transportat la Spitalul Județean Sibiu, unde a fost diagnosticat cu multiple fracturi și traumatisme craniene. Ieri, fostul component al formațiilor de club CSU Atlassib Sibiu și CSU Ploiești era ținut în viață artificial, ajutat de aparate și de medicamente. „Pacientul este în comă profundă, ventilat mecanic. Practic, este ținut în viață de aparate și medicamentele administrate”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu, Decebal Todăriță, care a detaliat și situația medicală a sportivului: „Pacientul are un traumatism cranian închis, edem cerebral, fractură fronto-parietală stângă cu hematom subdural, pneumocefal și fractură sfenoid. Mai are escoriații și echimoze, dar nu acestea sunt problema, ci traumatismele cranio-cerebrale”.
Incidentul a șocat întreaga lume a sportului, cu atât mai mult cu cât nu se știe cum a ajuns Andrei Lefter în această stare, el fiind doar găsit pe stradă după ceea ce pare a fi, la prima vedere, o căzătură foarte violentă. Polițiștii au oprit relativ repede cercetările, deoarece leziunile sunt provocate exclusiv de către o cădere de la o înălțime considerabilă, el nefiind victima unei infracțiuni cu violență.
Tânărul care a sunat la 112 după ce l-a văzut pe Andrei Lefter întins pe jos a declarat că nu are idee ce s-a întâmplat înainte, el găsindu-l deja în această stare, plin de sânge și cu cioburi în palmă. Baschetbalistul își pierduse deja cunoștința, astfel că nu a apucat să îi spună nimănui ce s-a întâmplat. El se afla, ieri, internat la Spitalul Județean Sibiu, medicii fiind rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Foto: www.ziuanews.ro
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















