Home Actualitate MApN – obligat sa plateasca despagubiri angajatilor demisi ilegal

MApN – obligat sa plateasca despagubiri angajatilor demisi ilegal

DISTRIBUIŢI

Ministerul Apararii Nationale pare a fi o institutie care nu stie ce sa faca cu banii. Dupa ce a aruncat sute de milioane de dolari pentru a moderniza tehnica de lupta veche de cand traia Stalin si a fost obligat sa plateasca daune civile de zeci de miliarde, ministerul mai face o -superafacere- pe spatele contribuabililor. Este cazul unor responsabili incompetenti din cadrul Unitatii 01130 din Botosani, care se fac vinovati de o paguba de peste 500 milioane de lei, bani pe care armata va trebui sa-i plateasca catre 23 de sergenti angajati pe baza de contract. Din nefericire, se pare ca unitatea din Botosani nu este singura din tara care a obtinut astfel de -performante- manageriale.

Povestea incepe in octombrie 2001, cand cei 23 de sergenti angajati pe baza de contract la UM 01130 s-au trezit fara locuri de munca, desi cu o luna inainte isi prelungisera cu inca un an contractul de munca. Situatia a fost cauzata de unele disfunctionalitati aparute la nivelul conducerii UM 01130, care nu stia despre existenta unui ordin intern ce interzicea renegocierea contractelor cu sergentii angajati, intrucat o parte din functiile existente atunci urmau sa fie desfiintate. Abia la inceputul lunii octombrie, in momentul in care MApN a reamintit ca vechile contracte nu mai sunt valabile, cei din conducerea UM 01130 au realizat ca au incalcat prevederile ordinului si au anulat contractele. Lasati fara loc de munca, fostii sergenti s-au considerat nedreptatiti, cu atat mai mult cu cat a fost vorba de o disponibilizare colectiva. In urma unui proces care a trecut prin toate instantele – Judecatoria Botosani, Tribunalul Botosani si Curtea de Apel Suceava -, sergentii au reusit sa demonstreze ca desfacerea contractelor de munca in cazul lor s-a facut cu nerespectarea prevederilor legale si incalcarea Codului muncii.

Despagubiri de jumatate de miliard

Instanta Curtii de Apel Suceava a dispus reincadrarea in munca pe functiile anterioare ori plata unor despagubiri pentru toata perioada in care sergentii nu au realizat venituri. Cum UM 01130 intrase deja in programul de restructurare, singura varianta a ramas acordarea de despagubiri. In luna martie, instanta s-a pronuntat din nou in favoarea sergentilor, hotarand ca fiecare fost militar sa beneficieze de o compensatie cuprinsa intre 20 si 25 milioane de lei, in functie de vechime. -Noi nu am avut nimic personal cu cei din conducerea unitatii, dar atat timp cat s-a ajuns la concluzia ca desfacerea contractelor de munca a fost o eroare, credem ca era normal sa se faca si reparatia cuvenita. Cei disponibilizati inainte si dupa noi au beneficiat de plati compensatorii, dar in cazul nostru nu s-a facut uz de aceste prevederi-, declara un fost sergent. Reprezentantii Brigazii Militare 33 Mecanizate -Alexandru cel Bun- au refuzat sa comenteze decizia Judecatoriei Botosani, sustinand ca unitatea nu poate avea calitate procesuala, iar singura parte din proces care are personalitate juridica este MApN.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.