Home Special OFELIA – LA MANASTIRE, RAMONA – IN RINGUL DE BOX!

OFELIA – LA MANASTIRE, RAMONA – IN RINGUL DE BOX!

DISTRIBUIŢI

Este una dintre reprezentantele sexului slab, care ii baga in corzi pe smecherii care lovesc, rastalmacind clasicii, in bietele femei trecute de 30 de ani si nemaritate. Adica, vedeti dumneavoastra, de la expresia -La manastire, Ofelia!- pana la urcatul in ring nu-i decat un imbold. Si curajul de a infrunta prejudecatile, iar de amintiram de urcat in ring, aflati ca nu-i vorba de facut balet, ci de potolit -caftangii- in cadru organizat. Altfel spus, o femeie arbitru de box. Ramona Chirhoc, prezenta la finala Campionatului National de cadeti de la Ploiesti, a surprins multa lume prin prezenta in ring. Ba, unii credeau ca este asistenta medicala, venita sa acorde primul ajutor vreunui pugilist lasat lat. Lung prilej de vorbe si de ipoteze s-a nascut in momentul in care neavenitii au aflat ca peste cateva zile va da examen si, dupa toate probabilitatile, va deveni prima romanca arbitru peste hotare. Alaturi de o alta colega din Baia Mare, Cristina Covaci, urmeaza ca zilele acestea sa primeasca ecusonul de arbitru international (cu ecuscon EAB – European Amateur Box).

– Noi stiam despre butada <Fotbalul este un sport de gentilomi practicat de golani, iar rugby-ul un sport rezervat golanilor, practicat de gentlemeni>. Cum se poate comenta prezenta unei reprezentante a genului feminin printre barbati, care se mai si iau la bataie?

– Simplu. Este un sport care in Occident are destul de multa priza. La noi, este in stadiu incipient. (…) In ceea ce priveste arbitrajul, au fost mai multe fete, insa acum le numeri pe degete.

– Le-a fost teama de pumni?

– Dumneavoastra vedeti lucrurile intr-un fel, noi altfel. Exista o civilizatie a boxului pe care numai cei angrenati in sistem o pot intelege. Partea nevazuta, care nu i-ar mai face chiar si pe barbati sa aiba repulsie fata de acest sport. Personal, consider ca in box exista mai mult fair-play decat in fotbal.

– Va place baletul?

– Imi place si Brahms, imi plac si florile si tot ceea ce caracterizeaza mai mult genul feminin. Asta nu inseamna ca nu pot sa practic o meserie care vad ca si pe dumneavoastra, ziaristii sportivi, va cam nedumereste.

– Pe noi nu ne mai mira nimic. Am fost oarecum uimiti cand am aflat de prima arbitra cu ecuson FIFA din Romania, Maria Patrascu.

– Ei, ea este ploiesteanca, de-a dumneavoastra, poate ca ati menajat-o cu intrebarile. Eu sunt din Timisoara, iar in luna mai voi da si eu examen pentru a deveni arbitru cu ecuson EAB (European Amateur Box). (…) Ce presupune acest lucru? Ca voi putea arbitra si peste hotare, nu doar in Romania. Voi sustine, in fata unei comisii straine, trei probe scrise, oral si miscare in ring.

– Apropo de -mai usor- cu intrebarile: v-ati menajat colegii sau colegele prin scoala?

– Am fost o fiinta normala. Poate din cand in cand – si asta este cred eu tot un fapt normal – ma mai trageam de par cu fetele. Cu baietii n-am avut nimic de impartit.

– Nici acum, cand luati vreo decizie, cand il numarati pe cate unul pana la 10?

– Nu, fiindca in afara de mine, arbitrul din ring, mai exista si masina de punctat. Acum, nu pot sa neg ca nu am avut parte de lucruri iesite din tiparul regulamentului, cum se spune, insa acestea sunt caracteristice oricarui sport, indiferent cine-l conduce.

– Parintii, cunostintele, prietenii ce-au spus cand au vazut ca urcati in ring?

– O sa va mirati din nou, dar chiar mama m-a indrumat catre acest sport. La noi, la Timisoara, s-a initiat un curs de arbitre, m-a sfatuit sa il urmez. Cunostintele? Stiti si dumneavoastra: exclamatii de neincredere sau incurajare.

– In afara unor intalniri pugilistice de cadeti sau copii, ati arbitrat si meciuri pe la categorii mai grele?

– Am fost la Cupa Romaniei de la Iasi si la Buzau. Da, am condus si meciuri de seniori. Ca nu prea se arata lumea interesata de ce facem noi…

– Discriminare se numeste.

– Oarecum. Ma gandesc ca au fost Nationalele de box feminin de la Baia Mare. Nici presa nu a dat navala sa marcheze cum se cuvine evenimentul, nici publicul. Vine ea insa o vreme…

– Cand veti pune barbatii sub papuc.

– La figurat vorbind. Chiar discutam cu niste colegi si-mi spuneau ca, nu peste multa vreme, intalnirile pugilistice dintre barbati vor fi deschiderea partidelor cu miza mai mare – cele feminine.

– Adica Divizia B in matineu, primul esalon fotbalistic in nocturna se va da peste cap?

– Nu, insa eu cred ca in timp aceste competitii de box feminine vor fi privite cu toata seriozitatea si nu drept ceva derizoriu.

Florin Tanasescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.