Moscova, intre Kiev si Bucuresti

Era de asteptat ca presa rusa sa acorde mai mult spatiu vizitei la Bucuresti a ministrului rus al afacerilor externe, Igor Ivanov. Realitatea a fost insa cu totul alta, poate si pentru ca multe dintre cotidiane nu au aparut din cauza minivacantei determinate de Sarbatorile de Paste si de 1 Mai. Ziarele care au preferat sa mai si lucreze in respectivul interval de timp s-au limitat la articole relatative, evitand orice fel de comentarii. Iata insa ca ieri, unul dintre site-urile de comentarii ale presei electronice ruse a publicat un material dedicat subiectului. Printre altele, autorul se intreaba de ce Rusia a acceptat sa semneze tratatul politic de baza cu Romania acum, cand Bucurestiul este, practic, membru NATO si cu un picior in UE. Iata ce raspunde semnatarul comentariului:

-Totul este cat se poate de simplu. In ultimii ani, relatiile Rusiei cu tarile est-europene au fost determinate de considerente economice. Cu alte cuvinte, de dragul intereselor monopolurilor create cu participarea statelor, respectivele state sunt gata sa recurga la concesii politice. Iar romanii ascund <in dulat, un anumit schelet> – de multa vreme Bucurestiul cere din partea Moscovei condamnarea Pactului Molotov – Ribbentrop si rezolvarea problemei privind aurul Romaniei incredintat Rusiei dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aurul este insa ceva material, a carui valoare scade in comparatie cu gazele naturale: iar acum este vorba despre intentiile Gazpromului de a intra pe piata romaneasca. In ceea ce priveste pactul – el face parte dintr-o categorie cu caracter exclusiv istoric. Basarabia reprezinta acum cea mai mare parte din teritoriul Republicii Moldova, iar Bucovina intra in componenta Ucrainei. Prin urmare, e vorba de o simpla condamnare politica, mai ales ca ea nu apare consemnata in textul propriu-zis al tratatului, ci intr-o declaratie anexa. Adica, pur si simplu nu conteaza!

Pentru romani, o asemenea constatare are o importanta istorica deosebita. Bucurestiul nu ridica pretentii teritoriale fata de vecinii sai (desi cu Ucraina exista unele disensiuni legate de Insula Serpilor). Cu toate acestea, pentru Romania mai importanta pare a fi condamnarea acestui act nedrept de smulgere de teritorii. Este momentul in care incep divergentele. Chestiunea Basarabiei tine, mai degraba, de resortul relatiilor internationale si de cum se considera locuitorii actualei Republicii Moldova. In cazul Bucovinei, parerile sunt impartite. Pentru romani, Bucovina nu este doar parte a pamantului lor cu centrul la Suceava, dar leaganul istoric al poporului roman, element esential al civilizatiei lui. Pentru ucraineni, Bucovina reprezinta o componenta la fel de importanta a identitatii nationale. Doua puncte de vedere ce alimenteaza disputele dintre demografi, istorici, etnografi si statisticieni. Mai simplu ar fi daca s-ar spune ca Bucovina este una dintre cele mai interesante regiuni ale Europei centrale si ca nu conteaza ce granite o despart, ci ce traditii o unesc. Dar Europa centrala mai are pana sa ajunga la o astfel de abordare a lucrurilor. Intre timp, la Kiev semnarea de catre presedintii Ion Iliescu si Vladimir Putin a respectivei declaratii nu va trezi, cu siguranta, prea mare bucurie. Ucrainenii se vor teme ca Bucurestiul va solicita semnarea unui document similar cu presedintele Ucrainei, dupa modelul rus. Pentru Kucima insa, un atare scenariu este, practic, imposibil. In cel mai bun caz, el va decide ca, punandu-si semnatura in josul declaratiei comune, omologul sa de la Kremlin a ignorat, pur si simplu, factorul ucrainean al problemei. In cel mai rau caz, el va crede ca Moscova a hotarat sa-l fraiereasca. Din pacate, presedintele ucrainean nu poate accepta nici prima, nici a doua varianta, aprecia autorul articolului -Moscova, intre Kiev si Bucuresti-.