Acasă Sănătate Bolnavi de durere

Bolnavi de durere

DISTRIBUIȚI

A doua cauza de deces, in majoritatea tarilor, inclusiv in Romania, o reprezinta cancerul, estimandu-se ca pana la sfarsitul lui 2015 acesta va curma anual, la nivel mondial, mai mult de noua milioane de vieti.

Tutunul, cauza principala a imbolnavirilor

Etimologia cuvantului este din limba greaca – KARKINOS. In general, termenul de cancer se refera la un grup de afectiuni caracterizate prin cresterea anormala si necontrolata a unui grup de celule, care invadeaza tesuturile inconjuratoare si care se pot imprastia (metastaza) la distanta de tesutul sau organul in care s-au format. Printre factorii favorizanti ai aparitiei cancerului se afla: alimentatia nesanatoasa – 33%; tutunul – 30%; infectiile – 10%; factori legati de sanatatea reproducerii – 7%; profesia – 4%; lumina solara si radiatiile ionizante – 3%; poluarea – 2%; produsele/reziduurile industriale – 1%; medicamentele si procedurile medicale – 1%; aditivii alimentari – 1%; alcoolul – 2%; factori necunoscuti – 6%.

Spaima de diagnostic

Ignoranta, spaima de diagnostic, lipsa educatiei sanitare fac ca in tara noastra diagnosticul bolii sa se realizeze in stare avansata, cand tratamentul ramane adesea numai paliativ si extrem de costisitor atat pentru societate, cat si pentru individ.

Cel mai temut simptom este durerea, indiferent de evolutia bolii, fiind ca frecventa cea de-a doua manifestare clinica prezenta in stadiile finale. La jumatate din pacientii cu cancer, acest simptom apare chiar din perioada tratamentului specific antineoplazic si aproximativ 70 – 90% din cei aflati in faza avansata sufera din cauza durerilor. In Romania se gasesc in aceasta situatie circa 300.000 de bolnavi. Specialistii considera ca durerea poate cauza sau agrava probleme legate de alte cauze ale suferintei si este necesar ca ea sa fie controlata inainte ca celelalte probleme sa poata fi tratate cu succes.

Sinucigasi din cauza durerii

Asa cum arata dr. Dana Stanculeanu, vicepresedintele Ligii Romane de Cancer, -exista cazuri cand durerea poate conduce la suicid. Multi dintre bolnavii care au vazut cat de multa suferinta inseamna cancerul pot sa gandeasca <mai bine mor, decat sa mai suport durerea>-. Domnia sa considera ca -durerea trebuie tratata pentru ca schimba si modifica atat calitatea vietii pacientului, cat si a celor din jurul sau, in special a familiei. Cel care are de o durere puternica nu mai poate duce o viata normala. Durerea este de mai multe feluri, iar ea trebuie tratata pornind de la cauza-.

Alinare… cu un plasture

In scurt timp, celor suferinzi li se va oferi sansa de a-si controla durerea cu ajutorul unui nou medicament. Acesta se prezinta sub forma de plasture, care incorporeaza un gel ce contine drept substanta activa fentanilul. Efectul medicamentului dureaza 72 de ore, ceea ce imbunatateste considerabil confortul pacientului, oferindu-i acestuia o stare de siguranta care ii permite revenirea la o viata normala. In prezent, acestora li se prescriu medicamente eficiente cel mult 12 ore, dupa care trebuie administrata o noua doza. Frecventa medicatiei conduce la aparitia unor efecte secundare, precum constipatie, greata, varsaturi, care pot impiedica continuarea tratamentului. Prin utilizarea plasturelui, pacientul inlatura riscul supradozei, asa cum se intampla, uneori, cu celelalte opioide, prezentate sub forma de tablete.

-Este o varianta si o alternativa minunata pentru pacientul oncologic, crede dr. Stanculeanu, prin aplicarea unui simplu plasture care imbunatateste viata un timp mai indelungat. Aceasta poate avea o implicatie importanta din punct de vedere psihic pentru ca pacientul stie ca nu mai trebuie sa ia morfina sub forma de pastila, care are efecte secundare-.

In Romania, medicii evita sa prescrie pacientilor cu durere cronica tratamente cu opioide puternice, ca urmare a legislatiei restrictive si a birocratiei. Revolutia creata in tratamentul durerii prin aparitia plasturelui cu gel (fentanil), inlatura riscul ca acesta sa poata fi folosit de consumatorii de droguri, asa cum se intampla cu celelalte opioide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.