Cu un pas mai aproape de portile celei mai importante aliante militare din istorie, ulterior ratificarii unanime de catre Senatul american a protocolului de aderare, Romania a marcat dublu la Washington, locul sau printre aliatii Statelor Unite fiind recunoscut chiar de George W. Bush in cadrul unui discurs festiv la Casa Alba, menit sa celebreze noua Europa, la 58 de ani de la sfarsitul razboiului pe continent.
Alaturi de ceilalti sase reprezentanti ai diplomatiilor tarilor candidate la NATO (Slovenia, din fosta Iugoslavie, Estonia, Lituania, Letonia – foste membre URSS, Bulgaria – parte a Pactului de la Varsovia), ministrul roman de externe, Mircea Geona, a primit, in Camera de Est, aprecierile americane pentru implicarea activa in razboiul din Afganistan si sprijinirea campaniei antiirakiene.
-Aceste natiuni vor consolida organizatia euro-atlantica. Avem nevoie de forte proaspete pentru a lupta impotriva terorismului si a proliferarii armelor de distrugere in masa-, si-a argumentat liderul american solicitarea adresata celorlalte state membre NATO de a ratifica extinderea programata pentru luna mai a anului viitor.
Dupa Norvegia si Canada, SUA sunt a treia tara care aproba transformarea NATO in clubul exclusivist al celor 26 prin integrarea a sapte noi state – -natiuni eroice care au supravietuit tiraniei si si-au recastigat libertatea si pe care America le-a considerat dintotdeauna prietene si va fi mereu mandra sa le numeasca aliati-, dupa cum a precizat Bush.
Scepticism occidental
In contradictie cu euforia care a marcat in tarile candidate ratificarea de la Washington, presa americana a tratat cu mult scepticism evenimentul, axandu-se pe viitorul NATO mai degraba ca organizatie politica decat ca structura militara. Unul din sfaturile de succes ale jurnalistilor de peste Ocean se refera la flexibilizarea organizatiei, metoda care ar putea para transformarea acesteia intr-un bloc greoi o data cu integrarea a sapte noi membri. In plus, Albania, Macedonia si Croatia, membre ale Grupului de la Vilnius, sunt doritoare la randul lor sa se alature celor 26.
Unele voci sustin ca alianta creata in 1949 pentru a lupta impotriva amenintarii sovietice nu face decat sa-si piarda din credibilitate o data cu extinderea, cu atat mai mult cu cat va fi implicata pe viitor intr-un numar mai mare de conflicte, carora nu se stie daca le va face fata. -Suntem intr-un punct in care avantajele primirii de noi membri se diminueaza, iar NATO este o alianta mai mult cu numele-, este de parere un analist american. -Este ingrijorator ca operabilitatea sa ar putea scadea direct proportial cu cresterea numarului de membri-.
-Nu as spune ca este inutila, dar imi este greu sa-mi imaginez care mai sunt scopurile sale-, considera un alt expert militar de la Washington. -Daca s-ar transforma intr-un fel de forta de mentinere a pacii in Irak, atunci ar avea un nou scop. Speranta NATO este sa se implice in astfel de operatiuni-, argumenteaza acesta in asentimentul autoritatilor americane, pentru care ar fi ideal ca stabilizarea Irakului sa cada in sarcina unei organizatii internationale de talia celei euro-atlantice.
SUA si Marea Britanie – forte de ocupatie in Irak
Potrivit unui proiect de rezolutie anglo-american, cosemnat de Spania, ce urma sa ajunga ieri pe masa Consiliului de Securitate al ONU, Statele Unite si Marea Britanie vor prelua controlul asupra economiei si politicii irakiene, timp de cel putin un an, ca -forte de ocupatie- – termen acceptat in premiera de cele doua puteri ce s-au autocaracterizat pana acum drept -forte eliberatoare-. Conventia de la Geneva le ofera -fortelor de ocupatie- puteri sporite pentru protejarea teritoriului si populatiei irakiene.
-New York Times- da ca si votat documentul, in conditiile in care acesta acorda ONU mai mult decat un rol umanitar (respectiv supravegherea unui birou international de coordonare financiara). In plus, Franta a sugerat ca nu se va opune ridicarii sanctiunilor internationale – prevedere inclusa in proiectul de rezolutie -, in timp ce Rusia spera ca prin ralierea la pozitia americana sa-i fie onorate contractele de 1,5 miliarde de dolari cu Irakul.
Lipsa oricarei referiri la o eventuala revenire a inspectorilor Natiunilor Unite in Irak, ca si planurile separate ale Frantei si Rusiei – membri permanenti ai Consiliului de Securitate – anunta runde dificile de negocieri, comenteaza insa AP. Moscova militeaza pentru trimiterea expertilor pe probleme de dezarmare la Bagdad si certificarea de catre acestia a lipsei unui arsenal de distrugere in masa in Irak ca premisa a ridicarii embargoului. In plus, Rusia doreste ca programul -Petrol contra hrana- – ce asigura cele necesare traiului pentru majoritatea irakienilor – sa continue sub directa supraveghere a secretarului general al ONU, Kofi Annan. Proiectul de rezolutie mai acorda doar patru luni programului. La randul ei, Franta insista ca sanctiunile sa fie deocamdata suspendate, urmand a fi ridicate numai o data cu instalarea unui guvern irakian legitim la Bagdad.
Statele Unite au anuntat deja ridicarea propriilor sanctiuni, pentru a putea initia programul de reconstructie. Comertul si vanzarile de armament sunt insa in continuare interzise.
Documentul anglo-american mai prevede crearea unui instrument de lucru – Fondul de Asistenta Irakian -, controlat de Marea Britanie si Statele Unite (autoritatea irakiana interimara urmeaza a fi si ea consultata). Administrarea acestuia urmeaza a fi supravegheata de un organism international alcatuit din reprezentanti ai Consiliului de Securitate al ONU, FMI si Banca Mondiala. Sumele vor fi depuse la Banca Centrala a Irakului, iar rapoartele de audit – intocmite de experti contabili independenti. Fondul va include sumele pentru reconstructie si veniturile din comercializarea petrolului irakian.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















