Numit recent de George W. Bush emisar special pentru Irak, Paul Bremer a inceput ieri o misiune care se anunta lunga si dificila: supervizarea procesului de reconstructie si de edificare a unei democratii in tara care i-a fost incredintata spre monitorizare. Insotit de seful statului major interarme, Richard Myers, si de administratorul civil provizoriu al Irakului, generalul in rezerva Jay Garner, Paul -Jerry- Bremer, fost diplomat, specialist in lupta impotriva terorismului si in situatii de criza, era asteptat ieri la Doha.
In acest timp, Barbara Bodin, administratorul american al sectorului central al Irakului, a fost chemata ieri la Washington. Dupa cum explica BBC, aceasta decizie este considerata ca facand parte dintr-un demers mult mai amplu de -revigorare a operatiunilor- de normalizare a situatiei din Irak. Totusi, adevaratele motive care au stat la baza respectivei hotarari nu se cunosc, dar, spun unii, se pare ca nu toata lumea a agreat modul in care responsabilul american a considerat oportun sa-si duca la indeplinire mandatul incredintat. Printre altele, vocile critice care s-au facut auzite in acest sens au invocat nemultumirea irakienilor care, la mai bine de o luna de la caderea regimului lui Saddam Hussein, continua sa traiasca intr-o stare de haos.
-Lasati Irakul irakienilor-
Pe acest fundal a revenit triumfal in Irak liderul principalei formatiuni a ex-opozitiei siite, ayatollahul Mohammad Baqer Hakim. Intampinat cu strigate de bucurie, seful Adunarii supreme a revolutiei islamice din Irak (Asrii) s-a pronuntat pentru -un guvern independent, ales de popor, un popor capabil sa construiasca un nou Irak fara ajutorul altor tari, capabil sa-si asigure securitate. Ei trebuie sa lase Irakul irakienilor-, a lansat el, cu aluzie la Statele Unite si la alti membri ai coalitiei care au inlaturat regimul lui Saddam Hussein. In varsta de 66 de ani, cofondator al Asrii in 1982, in timpul exilului sau iranian, liderul siit a fost intampinat, la intrarea in Basra, localitatea aflata sub controlul trupelor britanice care au urmarit indeaproape, dar discret, evenimentul, de zeci de mii de oameni, veniti in speranta de a-l vedea. -Da, da Islamului!-, -Da, da lui Hakim!-, -Sunniti, siiti, nu conteaza, toti uniti in spatele Islamului!-, scanda multimea. Putin mai tarziu, la prima sa conferinta de presa, ayatollahul a pledat pentru un Irak -modern-, fondat pe -principiile Islamului-.
Membru al -Consiliului celor cinci-
In context, el a creionat un adevarat rechizitoriu impotriva regimului lui Saddam, calificat -dictatorial-, -rasist- si acuzat de perpetuarea -genocidului- impotriva kurzilor, turcomanilor si asirienilor. -Vrem sa traim intr-o tara ce acorda importanta dezvoltarii, ce exploateaza marile potentiale umane si unde tinerii si femeile sa joace un rol primordial-, a afirmat el. Precizand ca, in prezent, irakienii se bucura de -o anumita libertate, dar care este incompleta din cauza prezentei trupelor straine care-i limiteaza actiunile-, ayatollahul a chemat la instaurarea -unui nou regim, fondat pe vointa poporului irakian, un regim ales prin intermediul urnelor electorale-. Prinicipala forta politica a siitilor, nationalitate ce reprezinta circa 60% din populatia Irakului, Asrii pledeaza pentru o -republica islamica-. Aceasta miscare, care s-a opus ocupatiei fortelor americane si britanice si implicarii lor in reconstructia postbelica a tarii, face parte din -Consiliul celor cinci- formatiuni politice chemate sa formeze nucleul dur al viitoarei autoritati interimare.
Nimeni nu stie cat timp
Concomitent, practic, cu intoarcerea in Irak a ayatollahului Hakim, Richard Myers a anuntat ca Garda republicana a lui Saddam Hussein va fi dizolvata, pentru a nu putea avea nici un rol in Irakul postconflict. -Aceste entitati vor disparea-, a promis oficialul american, aratand ca viitoarea armata irakiana va fi de dimensiuni mai reduse comparativ cu cea de pana acum, dar destul de importanta pentru apararea tarii impotriva amenintarilor exterioare. In ajun, secretarul de stat al apararii, Donald Rumsfeld, declarase ca -nimeni nu este in masura sa stie cat timp vor trebui sa ramana in Irak trupele americane-. Adresandu-se presei, el a dat totusi de inteles, ca misiunea soldatilor SUA s-ar putea incheia intr-un an. -Totul depinde de cum vor evolua lucrurile in Irak-, a subliniat Rumsfeld, apreciind ca trecerea spre democratie va fi mult mai usoara, acum, cand -raul a trecut-. Nuantandu-si raspunsul, el a evocat faptul ca Saddam nu si-a pus in aplicare amenintarile, precum incendierea puturilor petroliere.
-Exista prea mult petrol pe piata-
Ceea ce, fireste, va facilita repunerea in functiune a capacitatilor petroliere ale Irakului. De altfel, se spera, mai ales la Washington, ca intr-o luna si jumatate, cel mult doua, industria petroliera a acestei tari, membru OPEC si detinatoarea unor fabuloase zacaminte de titei, sa-si reia partial exportul. O perspectiva care-i sperie pe membri cartelului petrolului. Problema este ca, o data programul ONU -Petrol contra hrana- suspendat – asa cum doreste Casa Alba -, Irakul va putea, cu ajutorul americanilor, sa scoata pe piata orice cantitate de petrol, aruncand in aer politica de preturi promovata de grupul tarilor exportatoare si care a dat atata bataie de cap companiilor americane. Oricum, OPEC pare determinat sa nu se lase -calcat in picioare-. Intr-un interviu acordat cotidianului -Le Monde-, presedintele organizatiei, ministrul petrolului din Qatar, Abdullah Al-Attiyah, preciza ca, in prezent, -exista prea mult petrol pe piata, fapt ce influenteaza in mod negativ cursurile, care s-au redus dramatic. Peste o luna, la Doha, este prevazuta o noua reuniune a OPEC, cand se va lua in discutie posibilitatea unei noi reduceri a productiei. Este prematur acum sa dam cifre-, mentiona el.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















