Home În Lume Berlusconi și-ar putea ispăși pedeapsa la mătură

Berlusconi și-ar putea ispăși pedeapsa la mătură

DISTRIBUIŢI

Fostul premier italian Silvio Berlusconi ar putea cere judecătorului, săptămâna viitoare, să presteze muncă în folosul comunității, mai degrabă decât să stea plasat sub domiciliu supravegheat pentru ispășirea celor 12 luni de condamnare a sa pentru evaziune fiscală, transmit AFP și Reuters. 'Dacă nu va fi o schimbare de strategie, până la sfârșitul săptămânii viitoare vom introduce o cerere de muncă în folosul comunității pentru Silvio Berlusconi', a precizat avocatul acestuia Franco Coppi pentru agenția italiană ANSA, preluată de AFP. Cererea, care va fi adresată tribunalului din Milano, va specifica că Berlusconi dorește să presteze această activitate, dar decizia finală va aparține judecătorului care trebuie să se pronunțe până la sfârșitul lunii. Cei patru ani din condamnarea inițială au fost comutați la un an, datorită unei dispoziții de amnistie aplicabile unor infracțiuni relativ minore. Pe de altă parte, Berlusconi nu va trebui să meargă la închisoare, ca urmare a vârstei sale de peste 70 de ani. Munca în folosul comunității în Italia presupune aranjarea rafturilor în supermarketuri, asistarea persoanelor în vârstă și ștergerea graffiti-urilor de pe străzi, dar este probabil ca Berlusconi să devină voluntar în activități de binefacere.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.