
Actrițele americane Tori Spelling și Jennie Garth, vedetele serialului de succes „Beverly Hills 90210”, vor juca din nou împreună, în producția TV „Mystery Girls”, care va fi difuzată pe postul ABC Family. Actrițele vor interpreta două foste vedete ale unui show de televiziune din anii '90 dedicat rezolvării cazurilor misterioase. După ce un martor asistă la comiterea unei crime, acesta le contactează pe fostele gazde ale emisiunii, rugându-le să îl ajute la descoperirea făptașului, iar cele două vedete de televiziune se întorc la vechea lor pasiune, dezlegarea crimelor nerezolvate. Ideea serialului îi aparține lui Tori Spelling, care a scris scenariul împreună cu Shepard Boucher. Serialul va fi produs de Tori Spelling și Jennie Garth. Deocamdată va fi filmat doar episodul-pilot.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















