Au trecut trei ani de cand, la 1 septembrie 2004, un comandou cecen a ocupat o şcoală din oraşul osetin Beslan, luand ostatici aproape 1.300 de persoane, în marea lor majoritate copii. După trei zile, trupele ruseşti au primit ordin de a lansa operaţiunea -de salvare- a celor captivi. Şi-au pierdut atunci viaţa aproape 400 de oameni, dintre care jumătate au fost copii. A fost unul din cele mai dificile momente ale preşedinţiei lui Vladimir Putin. Ieri, liderul de la Kremlin nu s-a dus la Beslan. Deşi fusese invitat. A preferat să nu dea ochii cu martorii acelor evenimente. Ieri, la Paris şi Moscova s-au desfăşurat mitinguri de comemorare a morţilor de la Beslan. La manifestaţia din capitala rusă au participat inclusiv rudele victimelor atentatului de la Nord-Ost, altă pagină tristă şi plină de necunoscute ale preşedinţiei lui Putin. Pe pancartele purtate de demonstranţi se putea citi -Ajunge cu minciuna!-, -Ajunge cu vărsările de sange nevinovat!-, -Ajunge cu Putin!-, -Avem nevoie de adevăr!-. Printre cei care au luat cuvantul cu acest prilej, s-a numărat şi una din reprezentantele organizaţiei -Vocea Beslanului-, Svetlana Marghieva. Ea şi-a amintit cum, stand alături de fiica ei în şcoala capturată de terorişti, i-a promis copilei sale că vor fi salvaţi. -Am minţit-o!-, a strigat mama a cărei durere a rămas la fel de vie. Svetlana a declarat că ştie, la fel ca toate celelalte rude ale victimelor atacului de la Beslan, cine a ordinat să se tragă asupra şcolii. Dar, a amintit ea, -niciun înalt oficial nu a fost pedepsit. Cat suntem în viaţă, vom lupta pentru adevăr-. La randul ei, Ella Kesaeva, copreşedintele aceleiaşi organizaţii, a afirmat în faţa ziariştilor că -atata timp cat Putin se va afla la putere, adevărul nu va fi cunoscut, iar adevăraţii vinovaţi de tragedia de acum trei ani vor continua să primească ordine şi medalii de eroi-. Prezent la manifestarea de la Moscova, autorul raportului -Adevărul despre Beslan-, Iuri Saveliev, a spus că, în calitate de membru al comisiei parlamentare de anchetă, a crezut iniţial în versiunea oficială a celor întamplate, dar că, după ce a citit toate documentele şi declaraţiile martorilor, a ajuns la cu totul altă concluzie. -Structurile de forţă au primit ordinul de a-i distruge pe insurgenţi, nu de a-i salva pe ostatici. Acum, autorităţile încearcă să uite de Beslan-, a asigurat el.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















