Intr-o lume perturbata, agresiva si regresiva, chiar lichida, demolata si dezlantuita, chiar parabolica, autista si violenta ca strigatul acela purpuriu si fluid a lui Edvard Munch (1893, Oslo, National Gallery), unde fiecare isi inclesteaza falcile si priveste in si de sus, apasata de prezenta atator mediatori de tumbe, facuti iar nu nascuti, un profesor autentic, adica un reazem, care pe langa note, iti da si o bibliografie a vietii si un mod de intrebuintare a ei, este o mana cereasca. Un astfel de om este profesorul Eugen Simion.
Desi este un fin acuarelist, domnia sa dezghioaca si da binete proiectelor mari. Critic literar si scriitor, cititor priceput si extrem de subtire, venit pe o intreaga filiera analitica, Eugen Simion este singurul in masura sa dea greutate istoriei literaturii celei mai contemporane noua. Volumele sale de -scriitori romani- stau marturie si… raft, colmatand mai tot ceea ce a fost furniruit cu talent in spatiul literar romanesc al ultimilor cincizeci de ani.
Desi este un fin si bun cunoscator acuarelist, domnia sa se dovedeste deseori un fel de aisberg tenace al aluviunilor Timpului. Drept pentru care se echipeaza cu elice enorme si impinge stratul imobil si caldut din oceanul de indiferenta atat de popular. In platoul cuprins intre strazile Dacia, Moxa, Grivitei si Calea Victoriei, adica la una suta douazeci si cinci, adresa Academiei Romane din Romania – adresa necunoscuta de taximetristii care nu au auzit decat de Cazinoul Victoria! – domnia sa a avut ambitia sa ridice un nou Heliopolis, cromat, la marginea Nilului de inteligenta romaneasca. Cladirile aflate aici nu sunt fantezii, sunt chiar functionale, cu birouri, sali de lectura, depozite, alei de racoare, pereti varuiti, tablouri, vitralii, fotolii tapisate, covoare grele, gravuri, orologii, instrumente de examinat, de ameliorat si de slefuit treptele Istoriei. Un sanctuar de liniste si de viitor.
Profesorul si academicianul Eugen Simion comunica direct cu echipa si in calitate de scriitor, si in calitate de prieten. De regula, prietenul la nevoie se cunoaste si de aceea este cel mai putin -critic- cu alt prieten. Criticul Eugen Simion este cel mai prieten cu adevarul, transmis elegant si proteguitor, ca un glob luminos, ca o buiota, ca un ceai tonic in stare sa te duca in simturi glorioase. Dumnealui a ramas poate singurul antrenor si antrepenor literar pe care-l avem.
Aud ca Tepeneag a scris undeva cum ca -Fictiunea jurnalului intim- a profesorului Simion este comparabila cu -Insemnari asupra literaturii spaniole-. Foarte buna comparatie si-mi pare rau ca nu mi-a venit mie. Dar ma bucur. Eu as compara-o cu cartea lui Murice Rheim, Anticarul de iluzii.
Eugen Simion, care mi se pare cel mai important critic literar de dupa Calinescu, mai bine in linia sobra a lui Tudor Vianu, vadeste preocupari multiple, chezasie a talentului multiform. Intai, e un scriitor ascuns in paginile critice si mai apoi se aventureaza in diverse spatii. Cartea despre jurnale este admirabila, e ea insasi un jurnal deschis.
Imi plac preferinta pentru literatura buna si preferinta pentru cea franceza. Charles Peguy spunea ca-l atrage literatura propriei limbi, nu-l intereseaza o alta. Profesorul Eugen Simion a luat pulsul literaturii franceze, literal si in toate sensurile, direct de la sursa, de pe sevaletul Parisului si al Sorbonei din dotare. Pentru dansul, acest adecvat contact a functionat ca Barbizonul la lavaliera unui Grigorescu, Andreescu, Aman, Tonitza. Acolo a invatat sa faca norii pe panza spatioasa si racoroasa a foii albe de hartie. Acolo a invatat a fi fotograful imaginilor misterioase si al expresiilor de culoare. Acolo a devenit un anticar de iluzii si de cuvinte mestesugite. Cu cele trei mii de carti pe care si le-a adus de acolo a construit pas cu pas alte trei mii de texte inalte, blande si cugetate despre literatura romana.
Orice mare artist are universul lui seducator si capitonat. Universul profesorului Eugen Simion este simplu, ascuns poetic si lucid.
Iubitor de giuvaergicale din cuvinte, din compoturi, din sosuri, din cave adanci si rubinii si mult vechi, din supe si din alte nebanuite fineturi, profesorul Eugen Simion stie sa asorteze o cravata la un costum impecabil sau la un blazer, stie sa traforeze o -pleiada- din cei mai buni scriitori romani, stie sa lumineze ungherele de velur ale Academiei si Literaturii Romane.
Intru multi ani!
Nicolae Iliescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
