Recent, melomanii au avut privilegiul de a-l aplauda pe maestrul Vladimir Orlov intr-un superb recital sustinut in compania pianistului Valentin Gheorghiu, apoi interpretand Concertul pentru violoncel de Dvorak alaturi de Filarmonica bucuresteana, evenimente prin care a dorit sa marcheze implinirea varstei de 75 de ani, pe care insa nici alura sa eleganta, nici sunetul violoncelului, de o frumusete aparte, siguranta si linistea interioara cu care contureaza fiecare fraza, fiecare linie melodica, nu o tradeaza. In zilele ce au urmat, a oferit un master-class la Universitatea Nationala de Muzica, a cantat alaturi de Filarmonicile din Brasov si Iasi, fiind, totodata, in juriul Concursului -George Georgescu- de la Tulcea. O activitate intensa, cu momente de mare emotie spirituala raportate, in mare parte, la inceputurile carierei sale solistice, in special la debutul pe scena Ateneului unde, sub bagheta lui Constantin Silvestri, a interpretat acelasi Concert de Dvorak, cu care, de altfel, absolvise, chiar in acel an, Conservatorul din Bucuresti.
In tinerete am visat sa devin pilot
– V-as intreba, maestre, daca puteti aprecia cat de diferita a fost versiunea interpretativa oferita acum, comparativ cu cea din 1947.
– As vrea sa pot auzi si eu o inregistrare a versiunii mele de atunci – probabil ca a fost cu totul diferita de cea actuala. Oricum, nu putem canta mereu la fel – ar fi neinteresant atat pentru noi, cat si pentru public. Evident, am ales Concertul de Dvorak pentru ca am debutat cu aceasta partitura si… cine stie daca il voi mai canta vreodata. Desigur, s-a intamplat adesea ca dupa o vreme sa nu-mi mai placa maniera in care am abordat, anterior, o lucrare. In general, este foarte bine pentru noi ca, dupa ce am cantat mult o partitura, sa o lasam deoparte pentru un timp, pentru ca atunci cand o reluam se nasc cu totul alte idei, mult mai interesante, si totul suna astfel mult mai proaspat. Este adevarat ca o anumita degetatie intra in reflex si mana -merge singura- chiar daca am uita ceva, dar sub aspect interpretativ si chiar tehnic apar alte idei, linia solistica sunand mai frumos, mai briliant si impresionant.
– Cum ati colaborat de aceasta data cu Filarmonica?
– Trebuie sa recunosc faptul ca anul trecut, cand am cantat Concertul de Haydn, m-am simtit mult mai bine, pentru ca am avut un dirijor excelent – Cristian Mandeal -, dar de aceasta data la pupitru s-a aflat un tanar care nu a prea avut experienta practica de acompaniament. Sa spunem ca a fost o… nepotrivire de caracter, ceea ce, bineinteles, m-a deranjat in special in ceea ce priveste tempoul. Am avut ocazia sa cant sub bagheta unor dirijori prosti, mediocri si exceptionali – nici unul dintre noi nu are probleme cu un dirijor mare, care ne lasa sa construim demersul solistic asa cum il dorim -, dar cu ceilalti este groaznic, pentru ca incearca sa ne impuna punctul lor de vedere si habar nu au de multe ori despre este vorba in partitura.
– In recital insa, v-ati simtit excelent alaturi de maestrul Valentin Gheorghiu, intr-un repertoriu romantic ce va este, deopotriva, aproape de suflet.
– Cand am venit in Romania, in 1943, matusa mea m-a dus la Conservator si primii pe care i-am cunoscut au fost Stefan si Valentin Gheorghiu, cu care m-am imprietenit imediat, fara sa stiu o vorba in romaneste. Am cantat impreuna si in trio. Culmea este ca nu am cantat cu Valentin decat dupa ce am revenit in tara, in 1990. Ne intelegem perfect si pe scena, astfel incat nici nu este nevoie de multe repetitii. Am inclus in program opusuri de Valentini, Schubert, Brahms si Grieg (o sonata pe care Valentin a invatat-o acum special pentru recitalul nostru). Sunt, intr-adevar, o fire romantica si totodata trebuie sa recunosc faptul ca am lucrat mult pentru a-mi forma sunetul, primul care merge spre public atunci cand incepi sa canti. Si daca sunetul este urat, chiar daca ai avea o tehnica fantastica, nu va placea.
– Se vorbeste despre -Scoala D. Dinicu-, desi se pare ca nu era un instrumentist sau un pedagog deosebit.
– Eu si Radu Aldulescu suntem singurele -produse- ale clasei lui. Dar in ceea ce ma priveste, am studiat in secret cu Lupu (care s-a perfectionat la Paris), cu Fotino (avand scoala germana – a lucrat la Berlin cu Feuermann) si cu Bonit (care a studiat la Roma cu Mainardi). Eram curios sa cunosc aceste scoli foarte diferite, combinand apoi elementele care am considerat ca imi sunt utile. Dar au mai fost si alte -surse-. Spre exemplu, la Athenee Palace era un vestit chelner – Apostol – care avea o colectie impresionanta de discuri, covoare, tablouri. Venea la examenele de la Conservator si, daca ii placea un student, il chema la el sa asculte discuri. Asa i-am auzit prima oara pe Feuermann, pe Piatigorsky – de fapt, acestia sunt profesorii mei adevarati, de la ei am incercat sa -fur- cat am putut, desi nu i-am auzit -pe viu- niciodata. Referitor la scoli, cea franceza este mai buna in ce priveste mana stanga, cea germana – mana dreapta, tehnica arcusului etc., iar cea italiana este poate mai rafinata. Am invatat foarte mult si de la celebrul violonist David Oistrah, care era la Conservatorul din Odesa (oras in care m-am nascut) in perioada in care si tatal meu era acolo, ca violoncelist, apoi, cand ne-am mutat la Minsk, statea la noi in casa de cate ori concerta in acel oras si astfel l-am asculat acolo, apoi la Bucuresti (unde am venit cu familia in 1943) – avea o mana dreapta extraordinara! In ultimii 50 de ani, tehnica violoncelului s-a dezvoltat enorm, se pot canta si piese scrise pentru violonisti, pentru ca ei canta cu patru degete, iar noi cu cinci, deci putem prelua mai usor partiturile respective. Totodata, studiind repertoriul violonistic, tehnica unui violoncelist se dezvolta mult.
– Cate ceva din toate aceste -taine- ati impartasit si studentilor in cele trei zile de master-class.
– Trebuie sa spun ca sunt exceptionali. M-a impresionat tot ce am ascultat, nivelul tehnic este foarte bun, unii dintre ei sunt foarte muzicali. Le-am aratat cum lucrez eu – ramane ca ei sa preia aceste idei, daca le vor placea. Oricum, maniera mea de cant si de abordare interpretativa este pe aceeasi linie cu aceea a maestrului lor, Marin Cazacu. Din 1964 (cand am plecat din tara) si pana in 1971 am fost profesor la Viena, unde muzicienii sunt apreciati cu adevarat, apoi am acceptat un post de profesor la Toronto, dar am regretat, pentru ca acolo totul este business. In acest moment, aici nivelul de pregatire al studentilor este mult mai inalt. La Universitatea din Toronto, nici profesorii nu sunt grozavi, s-a schimbat si sistemul, nu au mai avut bani suficienti si atunci au ramas doar studentii mediocri… Chiar si Orchestra Simfonica din Toronto era in pragul falimentului, desi, paradoxal, orasul este extrem de bogat, dar majoritatea prefera sa sustina sportul sau altceva, dar nu muzica.
– Va simtiti -acasa- in Romania, unde veniti cu placere, melomanii, studentii va asteapta cu nerabdare – nu ati dori sa reveniti definitiv in tara?
– M-am gandit de multe ori, dar… e prea tarziu. Voi incerca sa stau cateva luni pe an aici. Poate voi canta si cu Orchestra Radio, cu care nu am colaborat niciodata. Acum insa, la Toronto, ma ocup de ceva ce mi-am dorit dintotdeauna – iau lectii pentru a obtine carnetul de aviator pe avioane mici, de agrement. In tinerete am visat sa devin pilot, dar… Este o senzatie extraordinara sa conduc avionul. De fapt, imi plac motoarele si masinile. Pe vremuri, dintre toti solistii tineri, eu am fost primul care mi-am luat masina – era un Ford vechi. Acum am un Lincoln cu toate -jucariile-, automatizat, pe care il conduc cu mare placere.
Maestrul Vladimir Orlov va implini, in 26 mai, frumoasa varsta de 75 de ani, astfel incat toti cei care ii sunt aproape, il pretuiesc si il admira atat ca om, cat si ca artist, ii vor spune -La multi ani-, asteptand cu nerabdare urmatoarea intalnire in Romania, unde, din pacate, nu va putea veni cu… avionul pe care il piloteaza.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
