Entuziasmul si entuziastii lui Sebastian

Inteles, de cele mai multe ori, prin lirismul deosebit ce caracterizeaza scrisul sau, Mihail Sebastian este un caz aparte. Cel putin in ultima vreme, regizorii nu s-au inghesuit sa-l monteze. In acest context, spectacolul Teatrului National, Ultima ora, vine ca un argument al actualitatii sociale si individuale a dramaturgiei lui. Este uimitoare conotatia pe care o poarta cu sine peste timp un text ca Ultima ora. Regizoarea Anca Ovanez-Dorosenko subliniaza acele elemente care sunt probleme contemporane. Cu zambetul pe buze, cum ii sta bine unei comedii, spectacolul vorbeste despre puterea de manipulare a presei, despre banul devenit pregnanta masura a tuturor lucrurilor si despre intelectualul visator, ratacit intre aceste conditii.

Inocentul articol ce-l are ca subiect pe Alexandru cel Mare al profesorului Andronic, aparut din intamplare la rubrica Ultima ora a ziarului -Dimineata-, rupt din contextul lui stiintific si inflorat cu cateva greseli de tipar, declanseaza o mare comedie sociala. Afacerile ascunse ale orasului se simt amenintate, motiv pentru care se declanseaza un joc de-a soarecele si pisica. Sebastian nu vizeaza o tinta clara, el nu critica politicul sau anumite categorii. Cu precizie realista, ironia este indreptata asupra omului supus conventiei banului. Cazul unor halucinati ca Andronic sau halucinanti ca Magda nu este unul izolat in Bucurestiul interbelic. De cand e lumea si pamantul, acesti visatori s-au impiedicat de cercul stramt al intereselor. Entuziasmul si entuziastii sunt tema centrala din Ultima ora, restul lumii se agita si graviteaza in jurul suspectei inocente. Prin spectacolul de la National, Anca Ovanez-Dorosenko schimba centrul de greutate al piesei si Bucsan, magnatul orasului, devine un fel de personaj principal, nu numai al comunitatii respective, dar si al actiunii. Mircea Albulescu ofera interpretarii o anumita gravitate. Prezenta impunatoare a actorului, masura si sobrietatea ce planeaza in jurul rolului il apropie de o alta mare creatie a acestui personaj, cea a lui George Constantin. Bucsan detine cheile orasului, dar cu toate eforturile facute, nu poate fi atotputernic cu destinele ce au un singur capital, numararea viselor. Unul dintre meritele spectacolului e chiar sustinerea acestei idei, atat de clar pronuntate de Sebastian in intreaga sa gandire si viata. Echilibrul dintre cele doua lumi complet diferite in conceptia dramaturgului este posibil doar prin prezenta Magdei. Impulsivului si aiuritului personaj, Ilinca Goia ii confera lumina speciala a ingenuozitatii jocului unei fete cu capul in nori, dar cu picioarele pe pamant. Comicul sustinut de rol se materializeaza prin cuplul Magda – Andronic. Acestui profesor incurca-lume prin intentia lui clara de a nu deranja pe nimeni, Claudiu Bleont ii pastreaza masca sincera a nestiutorului, rupt de orice probleme ale realitatii. Ca un copil studios, se minuneaza pana la sfarsitul spectacolului de interesul cu care este privit Alexandru cel Mare si nu-si poate explica intentiile celorlalte personaje. Fara parteneriatul cu Magda, o astfel de aparitie nu ar fi credibila.

Regizoarea urmareste incadrarea personajelor intr-o atmosfera specifica, de la privirea de ansamblu a Bucurestiului interbelic la haosul muncii in redactie si tipografie sau luxul si fastuozitatea biroului lui Bucsan. Momentele sunt subliniate cinematografic intr-un decupaj al perspectivei. Scenograful Mihai Madescu aeriseste spatiul naturalist al decorului. Stilizeaza elementele scenografice, pastrand dimensiunea realista in sensul ei pozitiv. Amanuntele ce duc la crearea atmosferei nu sunt numeroase, in schimb au o expresivitate nostalgica sugestiva. Tramvaiul care insoteste privirea de perspectiva a Bucurestiului, cu forfota multimii de oameni, dublat de romantele timpului, apeleaza la amintire si arata clar atmosfera epocii. In acest ritm al vietii de zi cu zi se contureaza personaje care dau sens desfasurarii actiunii: Borcea (Gheorghe Dinica), Stefanescu (Marin Moraru), Voicu (Ioan Andrei Ionescu), Pompilian (Marcelo Sebastian Cobzariu), ziaristii piesei. Lumea gazetareasca descrisa de Mihail Sebastian capata in spectacol farmecul aparte al marsaviilor comice si relativitatii presei, gratie unor interpretari actoricesti. Marin Moraru creeaza un secretar de redactie plin de umor, tracasat, plictisit, suparat. Gheorghe Dinica jongleaza pe schimbarile de optiune ale directorului de ziar, pe jocul situarii de pe o pozitie pe alta, dupa cum bate vantul intereselor. Actorul intelege -obiectivitatea- presei si dintr-o abordare relaxata a variatiunilor pe aceasta tema rezulta comicul.

Includerea piesei lui Sebastian in repertoriul Teatrului National demonstreaza actualitatea ei. Ultima ora nu este doar o satira comica, ea releva o intoarcere la poezia sensibila a povestii. Doar din aceste doua motive si tot poate raspunde interesului unui public numeros. Cursivitatea scenica si creatiile actoricesti, unele incantatoare, pot garanta succesul unei astfel de alegeri.

Cristiana Gavrila