In perioada 13-25 mai s-a desfasurat Festivalul de Film de la Cannes, ocazie cu care lumea buna din industria cinematografica nu a ezitat sa se deplaseze in cocheta zona a Frantei, atat pentru a-si prezenta noile productii, dar si pentru a asista la premierele mult-anuntate, cum ar fi -Fan Fan la Tulipe-, -Matrix Reloaded-, -Dog ville- sau -Terminator 3-.
In aceasta seara, de la 23.30, fanii cinematografiei vor putea viziona la PRO TV un documentar al celei de-a 56-a editii a Festivalului de la Cannes, ce va contine defilarea starurilor pe covorul rosu, precum si decernarea marilor premii (Palme d*Or) cu emotiile, discursurile si situatiile imprevizibile, specifice acestui gen de manifestari.
Veti avea ocazia reintalnirii cu Penelope Cruz, Nicole Kidman sau Tom Cruise, acest trio despre care au curs rauri de cerneala de la inceperea festivalului si pana acum, precum si cu starurile -bombei acestui an-, -Matrix Reloaded-: Keanu Reeves sau Carrie Ann Moss.
In cursa pentru marele premiu, Palme d*Or, au intrat -Dogville-, al legendarului Lars von Trier, cu Nicole Kidman in rolul principal, si -Mystic River-, de Clint Eastwood, avandu-i in distributie pe Sean Penn, Tim Robbins si Kevin Bacon.
Juriul editiei din acest an i-a avut in componenta, printre altii, pe actrita Meg Ryan si pe regizorul Steven Soderbergh.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















