Pana in toamna acestui an, executivul va lua o decizie pe baza evaluarilor pe care Ministerul Finantelor le va efectua, in legatura cu viitoarea relatie pe care tara noastra o va avea cu Fondul Monetar International (FMI). Pentru ca derularea prezentului acord stand-by se apropie de sfarsit, pe viitor Romania va putea apela la o varianta a raporturilor cu FMI mult mai -soft-, numita de specialisti -precautionery arrangement-. Ceea ce ar putea insemna ca tara noastra va putea avea parte de mai putine evaluari din partea institutiei financiare si ca, lucrul cel mai important, nu ar mai fi legata de celebrele de pe acum transe cu termene bine stabilite. Mai mult, in caz de situatii de criza am putea apela la banii Fondului in orice moment.
Surse din Ministerul Finantelor sustin ca, pentru a face cat de cat uitate reformele structurale care nu par a fi scoase cu una, cu doua la liman, tara noastra trebuie sa confirme, in primul rand, ca poate controla puternicele presiuni inflationiste venite ca efect al evolutiilor monedei unice europene pe pietele internationale, dar si a posibilitatii neincadrarii in limitele stabilite ale deficitului bugetar.
Orizonturile rosii ale viitoarelor cheltuieli
Chiar daca ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, a inceput, deja, sa se laude ca este primul-ministru care are fericirea de a incheia stand-by-ul cu FMI, in interiorul ministerului pe care-l conduce situatia pare a fi destul de incordata in privinta respectarii nivelului deficitului bugetar pentru sfarsitul acestui an. Declaratiile publice ale ministrului par a fi unele incurajatoare. Deficitul bugetar inregistrat in primele patru luni ale anului 2003 se situeaza pe undeva in jurul unui nivel de 6.500 miliarde de lei. Adica 0,35% din produsul intern brut si 56% din cel consemnat anul trecut, pentru aceeasi perioada. -Inregistrarea acestui nivel al deficitului se datoreaza scaderii cheltuielilor cu dobanzile la plata datoriei publice-, a declarat Tanasescu.
Numai ca deficitul bugetar prognozat si stabilit in acordul cu Fondul pentru acest an trebuie sa se ridice la 2,65% din PIB, iar cheltuielile pe care statul le mai are de facut ar putea duce la depasirea acestui prag. Secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Gheorghe Gherghina, confirma faptul ca, daca nivelul stabilit al deficitului nu ar fi respectat, acest lucru ar putea duce la pierderea controlului asupra inflatiei. -Important este ca noi sa tinem cont de faptul ca in cea de-a doua parte a acestui an vom avea de efectuat cheltuieli importante. Cu ocazia evaluarii criteriilor de performanta de la jumatatea acestui an, vom putea vedea cum stam exact. Pentru ca depasirea nivelului de 2,65% din PIB va aduce cu ea si presiuni inflationiste, care cu greu ar putea fi controlate-, spune oficialul guvernamental. Gherghina considera ca, in acest an, economia romaneasca are toate sansele sa respecte nivelul deficitului bugetar.
Toamna se numara bobocii
Premierul Adrian Nastase s-a intalnit, chiar in prima zi a acestei saptamani, cu Jeroen J.M. Kremens, director executiv al Fondului Monetar International, pentru a analiza stadiul relatiilor dintre Romania si FMI. Potrivit unui comunicat al executivului, directorul FMI a afirmat ca tara noastra are sansa de a finaliza cu bine acordul stand-by si ca, pana in aceasta toamna, institutia financiara internationala urmeaza sa analizeze viitoarea forma de colaborare cu Romania. -In contextul schimbarilor generale pe plan mondial, relatia dintre Romania si FMI se va modifica o data cu incheierea actualului acord. S-a formulat ca ipoteza de lucru un acord de tipul <precautionary arrangement>, urmand ca o decizie finala sa fie adoptata in luna octombrie-, precizeaza guvernul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















