ANI cere Senatului să respecte decizia definitivă a instanței supreme, care a stabilit că senatorul Daniel Mora a fost în incompatibilitate, arătând că neexecutarea unei hotărâri judecătorești poate atrage noi critici ale Comisiei Europene, în perspectiva raportului MCV de anul viitor.
"Agenția Națională de Integritate solicită Senatului României aplicarea sancțiunii disciplinare de revocare din funcție a senatorului Mora Akos Daniel, ca urmare a rămânerii definitive și irevocabile a sentinței nr. 6289/24.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu consecința menținerii ca legal și temeinic a raportului de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate a acestuia", arată joi ANI, într-un comunicat de presă.
ANI a arătat că nepunerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile este de natură a atrage noi critici ale Comisiei Europene, în perspectiva raportului MCV de anul viitor, precizarea fiind făcută în contextul în care Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a luat, miercuri, o decizie prin care a stabilit că nu este de competența Senatului să se pronunțe în acest caz. Totodată, ANI a precizat că Raportul Comisiei Europene din luna ianuarie 2013 a consemnat faptul că "Parlamentul nu a aplicat rapoartele ANI, chiar și atunci când erau confirmate de hotărâri definitive ale instanțelor".
"Menționăm faptul că prin funcție eligibilă se înțelege orice funcție aleasă. Legiuitorul nu face distincție între funcțiile eligibile din cadrul autorităților publice locale și cele centrale, singura sancțiune aplicabilă, conform prevederilor legale, fiind cea de revocare din funcție", se mai arată în comunicatul citat.
De asemenea, ANI a precizat că, în spețe similare, Camera Deputaților a aplicat în luna septembrie 2012 și, respectiv, în iunie 2013, sancțiunea disciplinară de revocare din funcție a deputaților Sergiu Andon și Aurel Nechita, ca urmare a stării de incompatibilitate intervenite în mandatul 2004 – 2008.
Membrii Comisiei Juridice din Senat au decis, miercuri, în unanimitate, că solicitarea ANI adresată Senatului privind constatarea demiterii de drept din calitatea de senator a lui Daniel Mora (PNL) nu este de competența acestei Camere
Agenția a constatat că Mora, fost consilier județean de Mureș, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât SC Moragroind SRL, societate în cadrul căreia acesta deținea funcția de director și calitatea de asociat, a încheiat contracte de execuție a unor lucrări în valoare totală de 15.689.344 lei cu unități aflate sub autoritatea Consiliului Județean Mureș și cu alte unități administrativ teritoriale de pe raza Județului Mureș.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















