Home Sport -Cainii- vor lua drumul Europei

-Cainii- vor lua drumul Europei

DISTRIBUIŢI

Cupa Romaniei va sta pana la vara viitoare in vitrina clubului din Sos. Stefan cel Mare. Sambata seara, Dinamo a invins in ultimul act al competitiei pe FC National, printr-un eurogol semnat de Tames, si astfel a salvat un sezon foarte slab. Gratie acestui succes, trupa lui Ioan Andone a obtinut pasaportul pentru Cupa UEFA, unde va fi prezenta in tururile preliminarii.

Chiar inainte de primul fluier al arbitrului francez Sars, deasupra stadionului plutea o atmosfera tensionata, miza partidei fiind enorma pentru ambele combatante. Razboiul mediatic din zilele ce au precedat finala a contribuit si el din plin la incingerea spiritelor. Teoreticul echilibru oferit de calculul hartiei lasa loc deschis pentru orice deznodamant. Si chiar asa s-a intamplat, suspansul fiind spulberat doar de fluierul final.

Dinamovistii au inceput jocul mai decisi, cautand cu indarjire brese in defensiva solida a bancarilor. Zenga a tinut sa se asigure in aparare si a trimis pe gazon o formula de echipa cu un singur atacant, Mitrovici. O invitatie pentru alb-rosii de a se instala in jumatatea adversa, dar ei nu au gasit decat rar solutii pentru a pune in pericol poarta lui Vintila. Trecuti cu bine de primul sfert de ora de care s-au temut vizibil, fotbalistii din Cotroceni au echilibrat jocul si -trasorul- lui Petre Marin (*17), putin alaturi, i-a creat cele dintai emotii lui Andone. A venit insa faza din minutul 30, cand Tames a avut o executie senzatioala si a trimis balonul in plasa, printr-o foarfeca pe spate, orice interventie a portarului bancar devenind inutila. Nationalul a acuzat socul primirii unui gol de zile mari si dinamovistii s-ar fi putut desprinde, insa Vintila s-a opus inspirat unui sut expediat de Floretin Petre (*35). Situatia de pe tabela de marcaj avea sa schimbe si datele problemei, obligandu-i pe albastri sa ia in calcul numai posibilitatea golului egalizator, unica solutie ce mai lasa loc de speranta. Carabas (*37) si Caramarin (*40) l-au obligat pe Tudor la interventii spectaculoase, insa -cainii- au intrat in avantaj la vestiare.

Conform asteptarilor, in mitanul secund Zenga a apelat si la serviciile unui al doilea atacant, trimitandu-l pe gazon pe Sergiu Radu. De asta data, Dinamo a facut pasul inapoi, asteptand sa dea lovitura de gratie pe contraatac, avand la dispozitie spatiile largi ramase in defensiva adversa. Si chiar ar fi putut sa o faca, daca Vintila nu ar fi avut o interventie miraculoasa la un sut al lui Grigorie (*55), iar in aceeasi faza Barcauan nu ar fi trimis din cinci metri peste poarta goala! Eliminarea lui Olah (dictata prea usor de arbitrul francez) parea sa usureze misiunea -cainilor-, dar dupa alte 10 minute, Barcauan a primit si el al doilea galben, restabilindu-se astfel echilibrul numeric pentru ultimele 20 de minute.

Si a fost un final frumos pentru o finala. Dinamo a tinut cu dintii de rezultat, insa a dat semne vizibile de oboseala. Bancarii au atacat in valuri, Dan Petrescu cautand cu inversunare golul care sa puna bomboana pe tortul de retragere. Si s-a aflat in cateva randuri la un pas de a inscrie, insa imprecizia si paradele salvatoare ale lui Tudor au spus -nu- golului. Goalkeeperul din Sos. Stefan cel Mare a devenit chiar eroul meciului, in minutul 90 intervenind incredibil la un balon trimis cu capul de Victoras Iacob, din careul mic! Fluierul lui Sars a cazut ca o izbavire pentru -caini- si fanii lor, la fiesta alb-rosie bancarii privind prabusiti pe gazon si cu ochii in lacrimi. Dinamo va juca in Cupa UEFA, in timp ce Nationalul are mari probleme pentru a putea supravietui.

Meciul de adio al lui Dan Petrescu


Asa cum a anuntat de ceva vreme, finala Cupei Romaniei a fost ultimul meci oficial pentru Dan Petrescu. Inca un fotbalist al generatiei de aur a decis sa atarne ghetele in cui, considerand ca este momentul potrivit sa puna punct unei cariere de invidiat. La cei 36 de ani, Dan Petrescu priveste cu mandrie in urma, el figurand printre cei care au contribuit din plin la frumoasa imagine lasata de reprezentativa Romaniei in arena internationala, in deceniul trecut. Jucatorul care -a confiscat- postul de fundas dreapta al nationalei la doua turnee finale ale Mondialelor (1994 si 1998) si Europenelor (1996 si 2000) a debutat in Divizia A in urma cu 17 ani, cu prilejul meciului FC Brasov – Steaua 2-2 (iunie 1986). La clubul din Ghencea a cunoscut consacrarea, apoi valoarea l-a adus in vizorul unor puternice team-uri europene. A urmat un periplu italo-britanic, internationalul nostru imbracand, pe rand, tricourile lui Foggia, Genoa, Sheffield Wednesday, Chelsea, Bradford si Southampton. Revenit in tara, Dan Petrescu a tinut sa-si lege destinul de FC National si a devenit in scurt timp o piesa grea in angrenajul clubului din -Parcul cu platani-. Conducerea clubului FC National, reprezentata de fratii Iorgulescu si Cosmin Olaroiu, i-a oferit lui Dan Petrescu un buchet de flori, un tricou si o cupa, semn al pretuirii pentru intreaga lui activitate.

Fata mai putin vazuta a finalei

– Importanta partidei l-a facut pe managerul Cosmin Olaroiu sa nu mai priveasca de la -oficiala- partida, el alaturandu-se pe banca tehnica lui Walter Zenga. Prins de tensiunea jocului, Oli a uitat de postura sa si a venit des la marginea terenului, de unde a dat indicatii jucatorilor – Tam-tam-ul facut pe tema dopajului a determinat federatia sa supuna testului antidoping patru fotbalisti (trei titulari si o rezerva) de la fiecare echipa: Danciulescu, Florentin Petre, Tames si Cristi Munteanu, respective Vintila, Carabas, Mitrovici si Keca – La intrarea echipelor pe teren, galeria dinamovista a ridicat cartoane rosii si albe, ce au incadrat un banner pe care scria: -Dinamo, religia noastra!-. Pe de alta parte, pe bannerul etalat de mult mai firava galerie a celor din -Parcul cu platani- era inscriptionat: -Dan Petrescu – un simbol in fotbal- – Multa lume buna la tribuna oficiala, printre cei care au atras privirile in mod deosebit numarandu-se selectionerul Anghel Iordanescu, Adrian Mutu, impresarul Ioan Becali, venit cu cativa emisari ai unor cluburi occidentale sa-i vada la lucru pe fotbalistii cu sanse de transfer, Victor Piturca si Viorel Paunescu, Mircea Rednic. Nici politicul nu a absentat de la eveniment, Victor Ponta si Dan Matei Agathon luand loc in tribuna – La festivitatea de inmanare a medaliilor, Zenga si Mircea Sandu s-au ocolit reciproc, confirmandu-se astfel ca relatiile dintre cei doi sunt reci, dupa despartirea survenita intre italian si Raluca, fata presedintelui

Declaratii dupa meci

IOAN ANDONE: -A fost un meci disputat, fara veleitati tehnice deosebite. Am dominat prima repriza, iar a doua a apartinut echipei FC National. Ii felicit pe jucatorii mei si publicul minunat! Am castigat cu sansa, iar Tudor a aparat exceptional. Ma asteptam ca Nationalul sa joace de la inceput cu doua varfuri. Nu a facut-o si a fost in avantajul nostru. Este trist ca s-a retras si Dan Petrescu, dar sper sa ramana in fotbalul romanesc, unde este nevoie de oameni ca el. Mi l-as dori pe Dan Petrescu la Dinamo, pentru ca are experienta foarte mare si mi-ar fi de ajutor-.

WALTER ZENGA: -Nu a fost un meci frumos pentru noi, desi in repriza a doua am jucat foarte bine. Imi pare rau pentru echipa mea, pentru ca in doi ani a pierdut si Cupa, si campionatul. Acum noi am fi meritat sa castigam. Regret ca Dan Petrescu nu a inscris, ceea ce era un vis al sau. Mi-ar placea sa raman in Romania si voi discuta in acest sens cu Gino Iorgulescu-.

MIRCEA SANDU: -A fost un meci cu miza, un meci in care, in prima repriza, FC National a incercat prea mult sa tina de rezultat. Trebuie sa mai adaug ca golul lui Tames a fost superb-.

DAN PETRESCU: -A venit timpul sa joace si altii. Pentru ca am pierdut finala, mai ca-mi vine sa mai joc un an si sa o castig, insa in proportie de 99,9% nu o voi face. Am avut ocazii, dar nu am reusit sa marchez. Uneori din cauza mea, alteori din cauza portarului Tudor, care a aparat foarte bine. Cred ca puteam mai mult la acest meci. Mi-e greu sa vorbesc acum de retragere, pentru ca sunt foarte suparat de rezultat-. Stadion -National-; spectatori 25.000

A marcat: Tames (*30)

DINAMO: D. Tudor – Onut, Kirita, Tamas (*71 Burca) – Florentin Petre (*90 Vlad Munteanu), Alexa, Tames, Stefan Grigorie (*75 Domocos), Frasineanu – Danciulescu, Barcauan

FC NATIONAL: Vintila – Buta, F. Moldovan, Curt, Petre Marin – Dan Petrescu, Carabas (*46 Sergiu Radu), Olah, Caramarin (*88 V. Iacob), Gigel Coman – Mitrovici.

A arbitrat Alain Sars, ajutat de J. Chaudre si A. Ugolini (toti din Franta)

Cartonase galbene: Florentin Petre, Barcauan, Alexa, Grigorie, Domocos, Frasineanu/Carabas

Cartonase rosii: Barcauan (*70)/Olah (?ö60)

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.