
Liderii europeni i-au cerut astăzi Ucrainei să rezolve fără întârziere cazul opozantei Iulia Timoșenko, aflată în detenție, pentru ca țara să fie în măsură să semneze Acordul de asociere la sfârșitul lui noiembrie la summitul de la Vilnius. 'Guvernul ucrainean este conștient de necesitatea de a găsi o soluție' în cazul fostului prim-ministru, a declarat președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la finalul summitului european. În cadrul reuniunii, șefii de stat și de guvern ai celor 28 de state membre au reafirmat că UE este 'hotărâtă să semneze acordul de asociere cu Ucraina', atât timp cât 'condițiile solicitate sunt întrunite', cu prilejul summitului Parteneriatului Estic (PaE) de la 28-29 octombrie de la Vilnius. Semnarea acordului de asociere, care prevede și stabilirea unei zone de liber schimb, este considerată un prim pas pe calea aderării la UE. Obiectivul său este 'de a construi un spațiu comun de democrație, prosperitate și stabilitate pe întreg continentul european', potrivit concluziilor summitului referitoare la PaE. R. Moldova și Georgia urmează să parafeze acorduri similare cu UE la Vilnius în ciuda rezervelor Rusiei, care a exercitat diferite tipuri de presiuni asupra statelor membre PaE în ultima perioadă. Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că summitul de la Vilnius este un moment istoric și că UE ar trebui să parafeze acordurile cu cele două state, ce ar urma să fie semnate în toamna anului viitor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















