Home În Lume Blix acuza -campania murdara- a Washingtonului

Blix acuza -campania murdara- a Washingtonului

DISTRIBUIŢI

O ultima lovitura impotriva Administratiei Bush, in plin scandal al armelor interzise: intr-un interviu acordat publicatiei britanice -The Guardian-, seful inspectorilor ONU, Hans Blix, a acuzat -campania murdara- a Statelor Unite, declarandu-se deranjat de acei -ticalosi- de la Washington care au -imprastiat o serie de zvonuri si, bineinteles, au strecurat diverse informatii in presa- indreptate impotriva lui.

Toate acestea nu au impiedicat insa echipele de experti internationali -sa demonstreze, dincolo de orice indoiala si sub presiuni uriase, ca pot desfasura programe de monitorizare independente, impartiale si obiective-, a adaugat Blix.

Afirmatiile sale, extrem de dure si fara precedent, pun intr-o lumina nefavorabila autoritatile de la Washington, in special pe reprezentantii Ministerului Apararii, acuzati deja de voci din cadrul serviciilor de informatii de incercari de politizare a dosarului Irak. Administratia americana sustine in continuare ca regimul Saddam Hussein a avut programe si arme de distrugere in masa, desi acestea din urma nu au fost gasite pana acum. In aceasta privinta, pozitia inspectorilor ONU a fost – si inainte, si dupa razboi – una ambigua. Mai mult, in raportul prezentat Consiliului de Securitate saptamana trecuta, Hans Blix a acuzat serviciile de informatii americane si britanice, ale caror date nu i-au folosit in munca desfasurata pe teritoriul irakian. In acest context, el si-a exprimat ingrijorarea cu privire la doctrina americana a atacului preventiv, care necesita dovezi solide si informatii de calitate, precizand ca datele ajunse in posesia autoritatilor americane si britanice au fost tratate cu usurinta.

In interviul acordat corespondentului de la New York al cotidianului britanic cu doar cateva saptamani inainte de a parasi functia detinuta timp de trei ani in cadrul Natiunilor Unite, oficialul international a adus in discutie controversatul subiect al relatiilor dintre SUA si ONU. Exista oameni in Administratia SUA care spun ca nu le pasa daca ONU dispare sau alte lucruri de genul acesta, a acuzat Blix, adaugand ca pentru Washington Natiunile Unite reprezinta acum -o putere straina-. Organizatia va juca insa un rol important in viitor, si-a exprimat Blix speranta.

Fost ministru suedez al afacerilor externe, de profesie avocat, acesta are un cuvant greu de spus pe scena internationala, rapoartele sale consecutive asupra Irakului fiind intens mediatizate. Reluarea inspectiilor ONU, anul trecut, in Irak dupa o pauza de patru ani a fost cel mai mare succes al carierei sale, ce a lasat in urma problemele de dinaintea razboiului din Golf. Ca presedinte al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, pe care a condus-o timp de 16 ani, Blix a sustinut atunci ca Bagdadul nu desfasoara un program nuclear, fapt infirmat de descoperirile ulterioare conflictului.

Reforma la ONU

In incercarea de a intari autoritatea ONU, grav afectata de neintelegerile de dinaintea razboiului din Irak, ministrul britanic al afacerilor externe, Jack Straw, a pus la punct un proiect detaliat de reformare a organismului international, ce urmeaza a fi prezentat in toamna, a informat -The Guardian- in editia de ieri.

Potrivit documentului londonez, Consiliul de Securitate ar urma sa se extinda de la 15 la 24 de membri, in timp ce numarul membrilor permanenti se va dubla, de acest statut urmand sa beneficieze state precum Germania, Japonia si India, o tara africana si una din America Latina.

Putin dispusa insa sa imparta dreptul de veto cu alte cinci state, in afara SUA, Rusiei, Chinei si Frantei care dispun de acest instrument de presiune si in prezent, Marea Britanie nu va propune ca nou- venitele sa aiba astfel de prerogative. Argumentul tine de functionarea relativ coerenta a organismului international.

Proiectul va intampina cu siguranta opozitie la New York, comenteaza publicatia britanica. Pe de o parte, intrarea Japoniei va fi impiedicata de Coreea de Sud, in timp ce Brazilia – favorita latina a Londrei – va fi respinsa de Mexic. O situatie similara va avea de infruntat campioana continentului negru, Africa de Sud, ale carei sanse va avea grija sa le diminueze Nigeria.

In plus, proiectul de reforma va avea nevoie de unanimitate in Consiliul de Securitate si sprijinul a doua treimi dintre cei 191 de membri ai Adunarii Generale a ONU.

Consiliul functioneaza in aceasta formula de la infiintarea organismului, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.