
Spitalul din Victoria, jud. Brașov, nu poate fi folosit din cauza aparatului de radiologie și nu pentru că nu ar fi funcțional, ci pentru că îi aparține Ministerului Sănătății și nu firmei care s-a ocupat de modernizarea spitalului.
Unitatea sanitară a fost închisă în 2010, deși, pentru a pune pe picioare spitalul, autoritățile s-au asociat cu o firmă privată din Sibiu și au cheltuit, din 2011 și până acum, câte 2,5 milioane de lei annual, informează digi24.ro. Firma privată trebuia să asigure personalul medical și serviciile medicale, inclusiv cele de urgență cu condiția să obțină, de la Ministerul Sănătății, gradul de complexitate al cazurilor. Nu poate fi însă obținut pentru că, pe hârtie, firma privată nu deține un aparat de radiologie. În realitate, aparatul există în spital, dar aparține ministerului, care nu vrea să-l cedeze în favoarea unui parterneriat public-privat. Pacienții sunt singurii care au de suferit din cauza lipsei de flexibilitate a Ministerului Sănătății care pune mai presus de binele public propriile interese.
Aparatul a fost cumpărat în 2003, iar valoarea sa de inventar este de un miliard și jumătate de lei. Firma a dotat spitalul cu tot ce este nevoie, dar nu vrea să cumpere și un aparat de radiologie, din moment ce el există deja. Nici dezafectarea aparatului și mutarea lui în alt spital nu este posibilă deoarece ar pune ministerul la o cheltuială.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















