Home Monden Angela Gheorghiu atacă Holograf

Angela Gheorghiu atacă Holograf

DISTRIBUIŢI

De parcă viața sopranei Angelei Gehorghiu nu ar fi fost suficient de zbuciumată, mai pune și paie pe foc. Astfel, soprana face o serie de declarații la adresa trupei Holograf care sunt de-a dreptul neașteptate. Astfel, după colaborarea dintre ea și cei de la Holograf de acum doi ani, pentru melodia „Nu mai e timp!”, în clipul căreia a apărut și Angela Gheorghiu, soprana susține că nu este deloc mulțumită de rezultat. „În ultima vreme, mi-am dat seama că pot să fac ceva cum vreau eu, și nu cum impune o formație. Că am făcut cu Holograf un clip și eu m-am dus, pur și simplu, acolo și au făcut ce au vrut în mintea lor… Bineînțeles, nu era pe gustul meu, se înțelege. Am acceptat din prietenie, dar nu este Angela. A fost o Angela foarte, cum să spun, altruistă. Mi-au plăcut foarte mult și mesajul, și melodia, dar… mă rog, eu am muncit foarte mult la melodie, i-am ajutat cu sunetul, cu orchestrația. Totul e făcut de mine, în orice caz”. Dacă soprana și-a declarat nemulțumirea față de filmarea realizată alături de Holograf, membrii trupei susțin că n-au știut că Angela Gheorghiu ar fi avut vreo problemă legată de clipul filmat împreună. „Mă surprind afirmațiile Angelei Gheorghiu și rămân cu surprinderea… Nu prea am ce să comentez, îmi pare rău dacă a fost nemultumită și ne spune asta după doi ani. Atunci a fost foarte încântată. De fapt, ea și-a dorit colaborarea mai mult decât noi. Dar, știți cum e, Dumnezeu le așază în pagină pe toate, fără nicio excepție. Noi ne vedem de viața noastră, frumoasă, zic eu. Niciodată nu s-a pus problema ca, în vreun fel, cariera noastră să depindă de colaborarea, bună sau rea, cu Angela Gheorghiu. Cariera noastră e doar a noastră, și cu ea, și fără ea!”, a declarat Edi Petroșel.

Andreea Sîmbotin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.