Strategia Ministerului Sanatatii prevede cresterea calitatii actului medical prin -motivarea personalului si stimularea performantelor profesionale printr-un sistem de salarizare adecvat importantei sociale a profesiei medicale-. E greu de crezut insa ca spaga va disparea din unitatile sanitare. Politica bugetara ii impinge pe medici intr-o directie opusa frumoasei strategii. Castigurile salariale se vor reduce, avand in vedere ca spitalele trebuie sa administreze putinii bani astfel incat sa ajunga si pentru alimente, si pentru medicamente. Acestea ar fi realitatile la zi ale sanatatii pe care noul ministru al sanatatii, Mircea Beuran, proaspat audiat si avizat de comisia parlamentara de specialitate, ar trebui sa le gestioneze in perioada urmatoare. Ieri la audieri, insa, altul a fost subiectul fierbinte pe care fostul medic al lui Ion Iliescu l-a abordat in usoara consonanta cu alt preferat al Cotrocenilor, Sorin Oprescu. Ambii medici vor scoaterea CNAS din subordinea guvernului. Adrian Nastase insa nu vrea sa lase -crema- parlamentului. Comisiile de munca si sanatate din Senat i-au dat castig de cauza lui Oprescu. Tot ieri, guvernul a mai primit o lovitura de la Cotroceni. Dupa ce s-a consultat cu aceiasi Beuran si Oprescu, dar si cu Mihai Tanasescu, presedintele Iliescu a promulgat Legea spitalelor, contestata vehement de ex-ministrul Daniela Bartos. Mihai Tanasescu a promis la intalnire ca va ajuta, pe cat posibil, sistemul sanitar.
Razboiul politic pentru crema sau spuma, sau caimacul banilor din sanatate pe care romanii ii platesc lunar, primind in schimb reduceri de paturi si -compensate- numai pe hartie, a scos, ieri, in prim-plan doua personaje si doua comisii parlamentare care s-au impotrivit fatis dorintei premierului de a subordona CNAS puterii executive. Nici nu a apucat inca sa fie investit in functia de ministru, si iata ca Mircea Beuran a venit ieri si a spus foarte clar ca doreste autonomia Casei. Nu trebuie sa uitam ca Beuran a avut grija de sanatatea presedintelui Iliescu. Al doilea -opozant- – ce-i drept, mai vechi in lupta sa cu guvernul – este Sorin Oprescu, cel caruia Adrian Nastase ii adresa voalat si totusi amenintator avertismentul sa lase -crema- sanatatii la guvern. Acesta, asimilat ca facand parte din aceeasi sfera de influenta pesedista ca si -apoliticul- Beuran. Interesant este ca, ieri, Sorin Oprescu a si repurtat o victorie impotriva propriului partid si guvern. Doua comisii senatoriale au respins ordonanta guvernului de subordonare a CNAS siesi, aproband, in schimb proiectul lui Oprescu. Acesta din urma propune subordonarea CNAS fata de legislativ.
Beuran n-a citit -tezele- lui Nastase despre CNAS
Urmasul Danielei Bartos la portofoliul Ministerului Sanatatii, Mircea Beuran, nu face casa buna cu premierul Adrian Nastase. Impus, se pare, de presedintele Ion Iliescu, fiind de altfel si doctorul de familie al acestuia, Beuran nu a ascultat -invatamintele- premierului si a iesit din front. In fata senatorilor si a deputatilor din comisiile de sanatate, el a militat in permanenta pentru autonomia Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. -Toate Casele de asigurari sunt, de principiu, autonome. Lucrul acesta imi da puterea sa lupt si eu ca CNAS sa se gaseasca in situatia de autonomie-, a spus doctorul favorit al lui Iliescu. Legea asigurarilor de sanatate acorda, intr-adevar, autonomie caselor de asigurari de sanatate, dar o ordonanta emisa de -Guvernul Nastase I- a trecut CNAS in subordinea ministerului de resort. Ordonanta a fost insa respinsa recent de plenul Senatului. Mircea Beuran a precizat, totodata, ca Legea spitalelor nu a fost blocata la Cotroceni si ca aceasta a fost promulgata. -Nu a fost un blocaj la presedintie. Au fost cateva puncte de vedere. Legea e semnata-, a aratat candidatul la functia de sef peste Sanatate. Inainte de restructurarea guvernului, Legea spitalelor se afla la promulgare. Daniela Bartos a intentionat sa trimita o scrisoare presedintelui in care sa-i ceara sa nu promulge legea, fiind nemultumita de anumite prevederi ale acesteia.
Sorin Oprescu: -Crema suntem toti. Suntem crema de crema-
Parlamentarii nu vor sa ia in subordine Casa Nationala de Asigurari de Sanatate pentru ca -acolo este crema-, a spus, tot ieri, si senatorul Sorin Oprescu, sare pe rana in aceeasi sedinta de validare a noului ministru al sanatatii. El a raspuns astfel declaratiei premierului Nastase din ziua anuntului privind restructurarea guvernului.
-Crema suntem toti. Suntem crema de crema. Nu ne arogam gestiunea a ceva ce gestioneaza guvernul. Daca banii sunt la indemana CNSAS, aceasta este independenta prin gestionarea fondurilor si atunci nu conteaza in ce structura este CNAS, a executivului sau a parlamentului-, a spus ironic senatorul Sorin Oprescu. -Ministrul de finante a declarat recent ca banii asiguratilor sunt pastrati in vistierie, in trezorerie pentru <tamponarea> situatiilor ce pot aparea in sistem. Nu am inteles in ce an ar putea fi folositi acesti bani, probabil peste vreo 400, intr-un film de science-fiction-, a continuat Sorin Oprescu.
El a atras atentia noului ministru asupra faptului ca atat timp cat banii Sanatatii nu vor ramane in sistem, nici una dintre problemele cu care astazi se confrunta Sanatatea nu vor putea fi rezolvate, iar o operatie poate avea doua efecte, -unul in care bolnavul este in picioare si te saluta- sau, mai nefericit, -cand acesta ajunge intr-un loc cu verdeata-, a mai spus Oprescu.
In replica, noul ministru al sanatatii, Mircea Beuran, a precizat ca, de regula, bolnavii stiu ce medic sa-si aleaga pentru ca sansele de supravietuire sa fie cat mai mari.
Doua comisii din Senat i-au tras clapa premierului
Senatorii din comisiile de munca si sanatate sustin subordonarea CNAS fata de parlament, motiv pentru care ei au respins, ieri, cu o singura abtinere, ordonanta de urgenta privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari de sanatate, aproband propunerea legislativa pe aceeasi tema a senatorului PSD Sorin Oprescu.
Diferenta majora intre ordonanta si initiativa lui Oprescu se refera la institutia careia ii este subordonata Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), in timp ce Oprescu propune trecerea CNAS sub control parlamentar, proiectul guvernului subordoneaza Casa de Asigurari Ministerului Sanatatii, ce ar avea drept de administrare si gestionare a sistemului de asigurari sociale si de sanatate.
Ambele proiecte de acte normative urmeaza sa fie supuse aprobarii plenului, insa ordonanta va fi insotita de raportul negativ al comisiei ce propune respingerea ei.
-Eu am spus foarte clar colegilor din Senat: daca vor muta Casa de Asigurari de Sanatate in subordinea parlamentului, a doua zi vom da o ordonanta de urgenta prin care sa trecem toata Sanatatea in subordinea parlamentului. Nu putem accepta ca unii sa ia crema. Cele doua sisteme sunt componente ale bugetului de stat-, declara Adrian Nastase in ziua in care il anunta pe Mircea Beuran drept nou ministru al sanatatii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















