Inainte de cortina finala a stagiunii, Opera din Iasi a dorit sa ofere spectatorilor fideli o surpriza aparte, prezentand, pentru prima oara pe aceasta scena, Pescuitorii de perle de Bizet, partitura romantica prin excelenta, incarcata de poezie, muzica frumoasa, dar mai ales de repere ale unei lumi exotice, cu traditii, tabuuri si trairi desprinse, pentru noi, parca dintr-o poveste. Regia imaginata de Anda Tabacaru-Hogea a dorit sa sublinieze tocmai aceste aspecte, reusind, prin gesturi, atitudini, apeluri la mitologia hindusa (detaliate in programul de sala), conturarea unor personaje credibile, sincere, dar mai ales a atmosferei specifice, sugerata si sustinuta deopotriva de decor (din care nu lipsesc statuile monumentale ale zeitatilor indiene Budha si Shiva) si costume viu colorate (scenografia, Marfa Axinte).
Desi personajele au o pondere egala in derularea actiunii, s-a reliefat pregnant soprana Cristina Simionescu-Sandu, al carei glas limpede, calitativ, bine condus, cu acut sigur si stralucitor, este dublat de expresivitate vocala si scenica, realizand imaginea Leilei asa cum, probabil, a gandit-o autorul, frumoasa, sensibila, dar totodata puternica, gata sa se sacrifice pentru dragostea ei. Tenorul Adrian Ionescu, sustinand primul sau rol important din cariera, a reusit sa depaseasca emotiile inerente, rezolvand cu seriozitate rolul Nadir, dovedind muzicalitate, un glas liric placut, intentii interpretative laudabile, care cu siguranta vor capata consistenta prin acumularea unei experiente scenice reale; de altfel, este inca student la Universitatea de Muzica. Un Zurga impunator ca aparitie a fost baritonul Ciprian Marele, a carui voce generoasa cucereste prin calitatile native, fara a beneficia insa de o implicare expresiva sau de o frazare apropiata stilului muzicii franceze, ramanand doar la stadiul interpretativ exterior, ceea ce este in defavoarea sa; o traire autentica a rolului si investirea glasului cu o incarcatura emotionala adecvata l-ar conduce, cu adevarat, catre performanta artistica autentica. Basul Cristian Waks a fost un Nurabad convingator, sobru, poate prea… sfatos pentru un Mare Preot destul de razbunator in viziunea compozitorului.
Corul s-a intrecut pe sine (sub indrumarea maestrului Valeriu Gadei) atat sub aspect muzical, cat si scenic, devenind un personaj important in economia spectacolului, asemeni baletului care, in coregrafia semnata de Gheorghe Stanciu, a adus transparenta si vitalitate intr-o miscare desprinsa parca din vechile basoreliefuri indiene.
La pupitru, dirijorul si directorul Corneliu Calistru a condus, ca de obicei, cu mana sigura, intreg ansamblul vocal-orchestral, conferind nuante si culori rafinate secventelor orchestrale (pentru ca, sub bagheta sa, instrumentistii canta… altfel), asigurand un echilibru bine dozat in relatia fosa-scena, astfel incat spectacolul (pentru care a avut emotii duble) a fost o reusita ce incununeaza eforturile unui colectiv extrem de muncitor, dornic sa se ridice la nivelul unui teatru liric de reala valoare, nu doar pentru a oferi melomanilor ieseni repere artistice care sa raspunda asteptarilor, ci si pentru a onora cum se cuvine (re)numele Operei in turneele efectuate in strainatate (si acest titlu urmand a fi prezentat in turneul care va incepe in curand).
Stagiunea va continua insa pana la mijlocul lunii iulie, Opera pregatind noi surprize extrem de placute iubitorilor genului din Iasi, dar si din alte orase moldave. Dar despre toate acestea, intr-un -episod- viitor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
