
Gabriela Isler, reprezentanta Venezuelei, a câștigat, sâmbătă seară, concursul Miss Universe 2013, organizat pentru prima dată la Moscova, în cadrul unui show grandios, dar care a relansat totuși polemicile generate de o lege adoptată recent în Rusia împotriva „propagandei“ homosexuale.
Coroana cu diamante a fost înmânată câștigătoarei, o prezentatoare de televiziune în vârstă de 25 de ani, de câștigătoarea de anul trecut, Olivia Culpo din Statele Unite ale Americii.
„Sunt încă în șoc. Mă simt atât de binecuvântată, sunt foarte fericită să mă aflu aici“, a declarat noua Miss Universe. Printre membrii juriului acestui concurs, la care au participat 86 de tinere, s-a aflat și Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith. Ceremonia, organizată la Crocus City Hall, o mare sală de concerte de la Moscova, a fost transmisă la televiziune în multe țări de pe Glob. Concursul Miss Universe este urmărit în general de aproximativ 2 miliarde de telespectatori. Americanul Thomas Roberts, coprezentator al show-ului, alături de Mel B., fosta componentă a grupului Spice Girl, a dedicat spectacolul victimelor taifunul Haiyan în Filipine. „Gândurile noastre sunt alături de voi. Vă dedicăm spectacolul din această seară“, a spus el. Cu puțin timp înainte de debutul ceremoniei, pe covorul roșu, Thomas Roberts, un homosexual declarat, care, imediat după ce a ajuns la Moscova a acuzat Rusia că „îi diabolizează pe homosexuali“, a revenit asupra acestei teme, care nu a fost însă abordată apoi în timpul show-ului. „Există legi discriminatorii, acestea sunt discriminatorii și marginalizează comunitatea LGBT (lesbiene, bisexuali, gay, transsexuali, n.r.), furnizând o soluție pentru o problemă care nu există“, a spus el. „Știu ce înseamnă să îți fie frică să fii respins, știu ce înseamnă să fii marginalizat și sper că Rusia își va da seama că ceea ce face este greșit și că rănește oamenii“, a adăugat el. „Compătimesc comunitatea LGBT de aici“, a continuat Thomas Roberts, care a mers la Moscova însoțit de soțul său.
Sâmbătă seară, gala a fost marcată de o interpretare specială a piesei „Dream on, dream until your dream come true“ de către Steven Tyler, în picioare, pe un pian alb.
România a fost reprezentată la ediția din acest an a concursului Miss Universe de Roxana Andrei. Reprezentanta României, în vârstă de 26 de ani, este originară din Târgoviște și lucrează în prezent ca model profesionist, fiind totodată studentă la o școala de televiziune.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















