Desi a precizat ca termenul de amnistie fiscala este unul gresit, ministrul de finante, Mihai Tanasescu, a recunoscut ca executivul se pregateste sa aprobe in urmatoarele sedinte o ordonanta de urgenta prin care datoriile istorice ale companiilor de stat sa fie iertate. -Folosirea termenului de amnistie este gresita pentru ca in acest caz nu poate fi vorba despre asa ceva. Este vorba despre inghetarea datoriilor, lucru pentru care purtam o serie de discutii cu ministerele economice-, a declarat ministrul finantelor. Potrivit surselor din cadrul ministerului, ordonanta de urgenta urmareste ca datoriile de aproape 74,5 mii de miliarde de lei pe care 91 de societati comerciale din portofoliul statului le inregistra la sfarsitul anului trecut sa fie -inghetate- pana in 2007, anul anuntat pentru aderarea la Uniunea Europeana. -Cu siguranta, va fi vorba despre un amplu proces de restructurare in acest caz-, au precizat sursele citate, in timp ce ministrul finantelor a declarat ca inghetarea arieratelor nu este nimic altceva decat un ajutor de stat acordat companiilor de stat. -Prin aprobarea acestui act normativ se urmaresc deopotriva doua lucruri. Pe de o parte, trebuie clarificat ce masuri de restructurare vor fi luate in cadrul acestor companii care inregistreaza datorii, iar pe de alta parte, trebuie sa stabilim cu exactitate ce se va intampla cu aceste arierate-, a declarat, ieri, Mihai Tanasescu, care a adaugat ca aceste ajutoare de stat vor veni cu siguranta spre binele managerilor celor 91 de societati de stat, care vor avea posibilitatea sa-si aduca institutiile conduse pe linia de plutire, cu alte cuvinte, sa le faca performante.
Intre performanta si faliment
Surse avizate din cadrul ministerului ne-au precizat, totodata, mecanismele de aplicare a viitoarei ordonante de urgenta. Pe scurt, Finantele intentioneaza ca, incepand de anul viitor si pana in 2007, totul sa se traduca prin urmatorul slogan: -Performanta sau faliment-. Altfel spus, reprezentantii Finantelor au dat de inteles ca dupa ce datoriile vor fi inghetate, urmatorul pas va fi acela al amnistiei fiscale.
-Miscarea- Finantelor este totodata conditionata si de termenul de incheiere a negocierilor cu Uniunea Europeana pentru capitolul VI privind politicile concurentiale, care, pana cel tarziu anul viitor, trebuie incheiat. -Este extrem de important sa putem in 2007 sa avem o economie functionala, ceea ce inseamna ca intreprinderile trebuie sa aiba posibilitatea functionarii fara arierate in asa fel incat sa-si poata achita singure platile catre stat-, au mai precizat sursele citate.
Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, companiile cu datorii istorice trebuie sa indeplineasca urmatoarea conditie: valoarea costului proceselor de restructurare sa nu o depaseasca pe cea a ajutorului de stat pe care-l vor primi. In acest sens, la nivelul ministerului se va face o evaluare in urma careia se va stabili ce companii pot fi incluse in acest program. Oficiali ai Ministerului de Finante sustin ca cele care vor beneficia de ajutorul de stat vor fi reevaluate in decursul anului 2007, scopul fiind acela al stabilirii indicelui de performanta pentru fiecare societate in parte. -Daca se va dovedi ca sunt viabile, adica isi vor putea plati la zi taxele si impozitele cuvenite, toate datoriile acumulate vor fi sterse. Cu siguranta, intre timp, unele dintre aceste companii vor reusi sa se privatizeze, sau altele se vor inchide daca nu vor putea functiona chiar si cu acest ajutor de stat-, au precizat specialistii Finantelor.
Pe de alta parte, ministrul de finante, Mihai Tanasescu, a declarat ca marti seara Consiliul Concurentei a si trimis un punct de vedere in privinta textului de ordonanta, prin care procesul de inghetare a arieratelor bugetare este conditionat de asigurarea unei certitudini in privinta nerepetarii acumularilor de datorii, dar si de valoarea cifrei de afaceri in functie de care va fi acordat ajutorul de stat. -Consiliul Concurentei va centraliza toate ajutoarele de stat. In urmatoarea perioada vom avea nevoie de o institutie de acest gen total independenta, fara a mai fi subordonata cuiva, nici chiar parlamentului-, a declarat Tanasescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















