
Balansul regimului Ianukovici și al Partidului Regiunilor între Moscova și Bruxelles nu a lăsat niciodată loc de predictibilitate în politica Kievului. De altfel, o condiție primordială pentru ca o țară aspirantă să adere valorile europene. Chiar dacă părea „premianta Parteneriatului Estic”, mai ales după criza politică de la Chișinău la începutul acestui an, traiectoria Ucrainei a fluctuat foarte mult. În numai trei zile, Ucraina și-a anulat foarte mult din șansele de semnare a Acordului de Asociere cu UE după ce, pe rând, autoritățile ucrainene l-au reținut luni pe avocatul fostului premier Timoșenko, Serghei Vlasenko, pentru o presupusă faptă de agresiune domestică, iar ieri Parlamentul a amânat din nou votul pe tratamentul Iuliei Timoșenko în străinătate. Legislativul de la Kiev a încheiat ședința extraordinară de ieri fără să supună la vot proiectul de lege care ar fi permis rezolvarea situației opozantei încarcerate Iulia Timoșenko, a cărei eliberare este cerută de Uniunea Europeană în vederea semnării unui acord de asociere. "Închei ședința extraordinară a Parlamentului. Următoarea ședință va avea loc pe 19 noiembrie", a declarat Volodimir Rîbak. "Rușine!", au strigat deputații din cadrul opoziției. Acest nou eșec de luare a unei decizii în acest sens vine în contextul în care reprezentanții UE au venit ieri în mod special pentru a asista la această ședință parlamentară. Emisarii europeni, fostul președinte polonez Aleksander Kwasniewski și fostul președinte al Parlamentului European (PE) Pat Cox, prezenți ieri în Parlamentul ucrainean, urmează să prezinte un raport final în PE, joi, înainte de summitul Parteneriatului Estic, care va avea loc în perioada 28-29 noiembrie la Vilnius și în cadrul căruia Ucraina speră să semneze acordul de asociere cu UE. Cei trei lideri ai formațiunilor de opoziție din Ucraina i-au rugat pe oficialii UE prezenți în sală să nu facă un raport negativ privind situația din Ucraina înaintea summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, a scris cotidianul Kiev Post. În cele din urmă, emisarii UE au decis să extindă termenul raportului pentru 19 noiembrie pentru ca parlamentarii de la putere să se pună de acord asupra textului legii, în fapt o ultimă dovadă de clemență și răbdare pentru Kiev din partea Bruxelles-ului înaintea summitului de la Vilnius.
Propuneri rusești în spatele ușilor deschise
Cele două episoade negative succesive – reținerea lui Vlasenko și amânarea votului pentru Timoșenko – vin după ce sâmbătă președintele Viktor Ianukovici a zburat de urgență la Moscova și a avut a discuție tete-a-tete cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Conținutul discuțiilor nu a fost public, cu toate că anterior consilierul președintelui rus, Serghei Glaziev, declarase că Rusia pregătește proiecte comune cu Ucraina în valoare de miliarde de dolari dacă această țară renunță la ambițiile pro-europene. "Există o serie de proiecte binecunoscute, cum ar fi avioanele AN – 124, AN – 140 sau AN – 148, adică întreaga serie de avioane Antonov, pe care împreună putem să o realizăm. Domeniul construcției de rachete și cel spațial, desigur, au perspective imense, iar în domeniul nuclear din Ucraina, de asemenea, este planificată realizarea celei mai mari producții. Țara în sine este capabilă să producă bare de combustibil pentru centralele sale nucleare cu ajutorul tehnologiilor rusești", a declarat Glaziev, pentru publicația „Expert”.
Acuzații din opoziție
În aceste condiții, opoziția ucraineană l-a acuzat marți pe președintele Viktor Ianukovici că face un joc dublu între Bruxelles și Moscova, în cursul negocierilor cu privire la un acord de asociere cu UE și soarta opozantei Iulia Timoșenko. De altfel, cei doi președinți au vorbit sâmbăta la Moscova despre relațiile economice bilaterale înaintea summitului de la Vilnius, fapt confirmat și de diplomația ucraineană. Arseni Iațeniuk, lider al grupului parlamentar al partidului Batkivșcina al fostului premier Iulia Timoșenko, a cerut cu o zi înainte liderului diplomației ucrainene Leonid Kojara un desfășurător al acestor discuții cu Moscova, din care nimic să nu fie filtrat. "Dacă un șef de stat duce negocieri secrete cu un alt șef de stat, aceasta ar putea justifica o procedură pentru destituirea sa", a declarat el. Site-ul președinției ucrainene a anunțat sâmbătă întâlnirea, însă nu a publicat apoi informații despre aceasta. Iațeniuk l-a acuzat pe președintele ucrainean că vrea să "submineze" perspectiva unui acord de asociere la summitul Parteneriatului oriental al Uniunii Europene de la Vilnius. "Puterea nu a înțeles până acum că nu poți declara un lucru, face altceva și gândi ceva ce nu are de a face cu nimic. Așa nu se aderă la Europa", a scris și celebrul boxeur și opozant Vitali Kliciko, liderul partidului UDAR, pe blogul său. Mai mulți oficiali ai UE, consultați de portalul EUObserver, au declarat ieri sub protecția anonimatului că sunt sceptici în privința semnării Acordului de Asociere dintre UE și Ucraina la summitul de la finele lunii.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















