Compania de construcţii Comnord Bucureşti a fost amendată cu 500.000 de lei de către Consiliul Concurenţei pentru încălcarea prevederilor legislaţiei concurenţei la achiziţionarea firmei Girueta din Jilava. Comnord nu a aşteptat avizul Consiliului înainte de a iniţia acţiunile de concentrare economică realizată prin schimbarea controlului exercitat asupra firmei din Jilava.
Legislaţia în vigoare obligă companiile să obţină acordul Consiliului Concurenţei înainte de a demara orice acţiune de concentrare economică. Compania bucureşteană a dispus modificarea statutului şi al obiectului principal de activitate al companiei Girueta înainte de primirea avizului Consiliului, se arată într-un comunicat al instituţiei. De asemenea, Comnord a numit noi membri în consiliul de administraţie al firmei din Jilava şi a vândut active aparţinând acesteia, luând şi măsuri care vizează restructurarea activităţii. Consiliul Concurenţei nu s-a pronunţat asupra niciuneia dintre deciziile luate de către compania de construcţii cu privire la activitatea Girueta, iar instituţia a declanşat o investigaţie din oficiu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















