
Deși păreau să formeze cel mai fericit cuplu din show-bizz, Bianca și Victor Slav nu se bucură de un mariaj lipsit de probleme. Scandalurile se țin lanț în viața lor și surse apropiate de cei doi spun că Victor Slav ar fi luat o decizie radicală cu privire la mariajul lui.
Victor Slav ”a pus piciorul în prag” și a luat atitudine cu privire la modul în care Bianca pare să se folosească de el pentru a crea atmosferă și scandaluri în jurul ei. Sătul de scandalurile în care Bianca l-a tras după ea și de presiunea din ultima perioadă, prezentatorul de la Meteo pare foarte hotărât să pună punct mariajului care durează doar de o lună și jumătate, scrie click.ro. Din persoana jovială care era, Victor Slav s-a transformat într-un tip posomorât și abătut care se vede depășit de situație și care nu are aspirațiile soției sale când vine vorba de viața mondenă. Acesta s-a plâns apropiaților că nu mai suportă situația în care soția sa l-a pus în nenumărate rânduri și intenționează să divorțeze de Bianca. Bianca și Victor s-au căsătorit religios, în 29 septembrie, la Biserica Doamna Oltea, din Capitală, după ce la 6 septembrie s-au căsătorit civil. Petrecerea de nuntă a avut loc la un complex de lux din Otopeni. Meniul a fost unul pe măsură, cu mâncăruri mediteraneene, dar și purceluși de lapte și berbecuți la proțap. Roșcata a purtat o rochie de mireasă, albă, tip sirenă, făcută din dantelă franțuzească, cusută manual și care a costat peste 5.000 de euro. Printre vedetele care au fost la nuntă, s-au numărat Nicoleta Luciu și soțul ei, Zsolt Csergo, care ar fi trebuit să fie nași, dar din cauză că Zsolt este catolic, iar mirii ortodocși, nu s-a putut. Așadar, Bianca și Victor i-au ales drept nași pe doi prieteni foarte apropiați.
Bianca Slav nu pare la fel de nefericită însă, ci dimpotrivă. Frumoasa roșcată ar putea fi în curând din nou "pe sticlă", dar de data aceasta nu ca animatoare. Surse bine informate au spus că roșcata a semnat deja contractul cu Antena 2, unde va avea o emisiune în noua grilă care va intra din 28 noiembrie. Drept urmare, Bianca Drăgușanu a fost acuzată că divorțul pe care îl pregătește nu este nimic mai mult decât o nouă metodă de a face bani frumoși de pe urma expunerii mediatice de care beneficiază.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















