
Jocul președintelui Viktor Ianukovici de eliberare a fostului premier Iulia Timoșenko pentru a se trata în străinătate irită Berlinul, capitală care cere măsuri concrete pentru ca Ucraina să demonstreze asocierea la valorile europene, odată cu semnarea unor documente în acest sens la sfârșitul lunii la Vilnius. Declarații în acest sens au fost făcute, ieri, înainte ședinței de astăzi din Parlamentul de la Kiev, când legea în cauză își va găsi un deznodământ crucial înaintea summitului Parteneriatului Estic. 'Astăzi, vreau să vă spun că nu este încă evident faptul că Ucraina își dorește să creeze condițiile pentru o eventuală semnare' a acordului, care ar urma să aibă loc la sfârșitul lui noiembrie la Vilnius, a declarat Merkel, într-un discurs în fața deputaților germani din Bundestag. Cu mai puțin de două săptămâni înainte de eventuala semnare a Acordului de Asociere, UE a afirmat clar că Ucraina nu a făcut destule pentru a întruni condițiile încheierii acestuia, scrie Reuters. Printre punctele de divergență, cancelarul german a invocat problema atribuirii vizelor și cazul opozantei Iulia Timoșenko, care nu a obținut autorizația de a părăsi teritoriul ucrainean pentru a primi îngrijiri medicale în Germania, după cum lăsase să se înțeleagă președintele Viktor Ianukovici. 'Vreau să reiterez clar că ne așteptăm la măsuri credibile din partea Ucrainei pentru crearea condițiilor semnării Acordului de Asociere', a continuat Angela Merkel. 'Ne așteptăm ca acest proces să fie implementat într-o manieră sustenabilă și ireversibilă', a adăugat cancelarul, potrivit Reuters. '?ê?£tim că decizia de apropiere de Uniunea Europeană nu este una ușoară, nici pentru Ucraina, nici pentru partenerii noștri. În ultimele luni, unii dintre aceștia au exercitat presiuni imense', a mai spus cancelarul german, menționând Rusia, care a încercat să-și descurajeze fostul aliat sovietic să semneze acordul. 'Umbra Războiului Rece există în continuare și este de datoria noastră, în special a Germaniei, să ne aducem contribuția pentru ca Războiul Rece să se încheie o dată pentru totdeauna, inclusiv pentru partenerii noștri din Est', a mai declarat Merkel în fața parlamentarilor.
Compromis energetic ruso-ucrainean
În timp ce Merkel își rostea discursul în fața parlamentarilor germani, ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavițski, declara că Rusia și Ucraina au ajuns la o soluție de compromis care permite Kievului să modifice calendarul pentru plata importurilor de gaze naturale din Rusia. Am ajuns la un compromis care permite Ucrainei să plătească conform unui nou calendar', a oficialul de la Kiev. Întrebat care este noul calendar, el a precizat că reglarea datoriilor este prevăzută a avea loc 'înainte de sfârșitul anului'. Stavițski a mai spus ieri că, în prezent, Ucraina importă zilnic între 45 și 90 de milioane metri cubi de gaze naturale din Rusia, o cantitate prevăzută în calendarul pentru acest an. Grupul rus Gazprom a cerut anterior companiei ucrainene Naftogaz să-i achite suma de 1,3 miliarde de dolari pentru gazul natural livrat în perioada august-octombrie. În replică, Ucraina a anunțat că a suspendat achizițiile de gaze naturale din Rusia, dar le-a reluat vineri după o întâlnire între premierul ucrainean Mykola Azarov și omologul său rus Dmitri Medvedev. În ultimele luni,Kievul și Moscova au fost blocate într-o dispută pe tema furnizorilor de gaze naturale care a provocat îngrijorări cu privire la repetarea situației din iarna anului 2006 și 2009, când Rusia a oprit temporar livrările de gaze naturale spre Ucraina și unele state europene.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















