Intelepciunea de a fi

– Domnule Constantin Balaceanu Stolnici, veti implini, peste cateva zile, 80 de ani, o varsta a carei frumusete imi pare ca o redau cuvintele lui Lucian Blaga: iubirea si jocul meu e-ntelepciunea. Considerati ca v-ati implinit destinul dupa aspiratiile din tinerete?

– Da. Desi viata mea se intinde de-a lungul a opt decenii, in care o lunga perioada, teoretic cel putin, ar fi trebuit sa fie o catastrofa, nu pot spune ca nu am avut o viata fericita. In fiecare dintre perioadele pe care le-am trait, am avut satisfactii, ca si de necazuri.

– Cum sa intelegem aceasta apreciere, tinand seama de timpul neprielnic trecut, de faptul ca nu ati avut -o origine sociala sanatoasa-. Sa fie vorba de o capacitate speciala de a considera viata in aspectele ei bune?

– Pe de o parte, este vorba despre optimismul meu. E adevarat ca am avut o origine sociala proasta, ca am fost marginalizat, ca mi s-a interzis activitatea didactica si, la un moment dat, si in activitatea stiintifica am fost pus in paranteza. Dar, una peste alta, mi-am putut practica meseria. Am putut face si cercetare stiintifica, mai ales ca am facut cercetare fundamentala si nu era nevoie sa merg in clinica, unde accesul meu era barat.

– Vorbiti-ne despre activitatea dvs. de cercetare, unde aveti rezultate care v-au consacrat.

– Mi-am inceput cercetarea stiintifica in domeniul stiintelor creierului – neuroanatomie, neurofiziologie si neuroclinica, unde am lucrat la inceput cu profesorii mei si apoi singur. A urmat abordarea cibernetica a sistemului nervos, impreuna cu profesorul E. Nicolau, unde am fost precursor al acestor cercetari in Europa si nu numai. Gratie acestor cercetari am putut sa plec peste hotare. In 1974, am inceput cercetarea in domeniul geriatriei, cand Ana Aslan m-a chemat sa fiu sef de sectie in clinica, pe care o continui si azi.

– Dupa parerea dvs., care sunt provocarile medicinii contemporane?

– Prima mare provocare este determinata de aparitia ingineriei genetice. Fie sub forma propriu-zisa a ingineriei genetice, fie de diferitele forme de exploatare a clonelor. Al doilea, progresul farmacologiei, care devine din ce in ce mai riguros stiintifica, bazata pe analiza structurii moleculare. Urmeaza revolutia tehnicii medicale, atat in domeniul aparaturii, cat si in cel al imagisticii, de negandit acum 20-30 de ani.

– Dupa 1990 sunteti si profesor universitar. Cum apreciati noua generatie, gandindu-va la anii studentiei dvs.?

– Ceea ce constat la tanara generatie este o tendinta mult prea accentuata spre castigul imediat. Este o adevarata obsesie si din aceasta cauza, se neglijeaza pregatirea profesionala. Preocuparea pentru stiinta, cultura, chiar pentru pregatirea profesionala este plasata pe plan secundar. Multi fac facultatea nu din dorinta de a face o profesiune, ci pentru a avea o diploma.

– Modelul omului contemporan este cel al specialistului, foarte bine pregatit in domeniul sau din ce in ce mai ingust si mai profund. Cultura generala este un concept depasit?

– Nu. Cred ca aici este rolul scolii. Dimensiunea culturala trebuie sa fie proprie invatamantului liceal.

– Gandindu-ma la noile programe scolare propuse, la actualul nivel de dezvoltare a stiintei, ce ar trebui sa cuprinda cultura generala?

– Ceea ce a cuprins dintotdeauna. Pentru mine a fost importanta literatura, o viziune clara asupra artelor, o viziune asupra reflectiei filozofice si chiar a reflectiei filozofico-religioase. Sunt domenii indispensabile ale culturii generale. In subsidiar, pot fi predate cunostinte de geografie, de economie.

– Se vorbeste despre o criza spirituala a contemporaneitatii. Ce o determina?

– Nu cred ca exista o criza spirituala, fiindca la toti tinerii este o deschidere extrem de ciudata spre spiritualitate. Din pacate, nu este orientata spre sectoare care sa ne convina noua. Adica, bisericile canonice au un impact mai mic si se impun tot felul de sisteme filozofice ezoterice. Este o degradare a spiritualitatii.

– Sunt ganditori care vorbesc despre necesitatea unei noi spiritualitati, mai ales cei din domeniul stiintei informatiei.

– Nu stiu daca acesti specialisti sunt cei mai calificati sa faca acest lucru. Spiritualitatea are o cu totul alta dimensiune decat ceea ce intra in sfera de preocupari a inteligentei artificiale.

– Ce solutie intrevedeti?

– Revenirea la formele ancestrale de spiritualitate, interpretate intr-un dialog cu stiintele contemporane, intr-o forma de complementaritate cu stiinta, si nu in antagonism cu aceasta. De altfel, in biserica ortodoxa nu a existat niciodata acest antagonism. Acum sunt cateva -rabufniri- cum ar fi in domeniul bioeticii, al clonarii. In Occident, cum se stie, au fost luari de pozitie dure fata de stiinta. Cred ca acum spre aceste domenii trebuie sa se indrepte efortul si cred ca la aceste aspecte se gandesc cei din domeniile inteligentei artificiale. Ca sa dau un exemplu, am sa amintesc de antropogeneza, asa cum e in Vechiul Testament si cum o explica stiinta contemporana. Sunt preoti tineri care incearca o sinteza intre teologie si stiintele contemporane. Probabil acesta este drumul pe care se va merge.

– Globalizarea este un proces ce tine de evidenta, dincolo de numeroasele discutii si luari de pozitie. Cum apreciati acest proces?

– Este, cred, o interpretare gresita care se da globalizarii si eu am mai spus si in discursul politic si studentilor mei. Globalizarea este o tendinta care se va desfasura in domeniul economic. Apoi, stiinta nu poate fi decat globalizata. La fel comunicatiile. Ganditi-va la Internet. Dar, in domeniul politic incep sa apara unele dificultati. Exista o tendinta spre un imperiu mondial condus de SUA, care ar fi varianta in secolul XXI a Imperiului roman. Cred insa ca se exagereaza cand se spune ca se vor estompa sau vor disparea culturile traditionale, ancorate in special pe limba si traditiile care persista mai ales in etapele sacre ale vietii – nastere, casatorie, boala, moarte.

– Asistam insa la un fel de globalizare a kitschului.

– Kitschul a fost intotdeauna. Dar, fiindca, in momentul de fata, impactul elitelor este mai mic si, datorita democratiei, impactul mediocritatii este mult mai mare, kitschul capata dimensiuni necunoscute pana acum. Kitschul este apanajul mediocritatii. De-a lungul anilor, valorile artei au fost promovate de anumite elite, uneori, ca in cazul folclorului, care acum sunt pe sfarsite, ele au fost anonime.

– O cale de promovare a acestui fenomen este mass-media. Pentru ca aveti o activitate publicistica demna de tot respectul – semnati in -Ziua-, sunteti ades invitat de onoare la posturile de radio si televiziune -, cum apreciati exercitiul acestei a patra puteri a unui stat?

– In primul rand, vreau sa spun ca este un salt imens de la presa pe care am cunoscut-o in anii totalitarismului, cand era purtatorul de cuvant al dictatorului. Acum este un fel de feed-back, pe care societatea civila, partidele politice il folosesc in mecanismul extrem de complicat al democratiei. Dar, a aparut un fenomen, care nu este doar la noi – presa este interesata si sa castige bani. Nu e doar un instrument social, ci si o mare afacere. Ziarul trebuie sa se vanda si este nevoie sa se faca niste concesii pentru cei mai putin evoluati. Asa se face ca domina presa de scandal, presa catastrofica.

– N-ar putea fi si altfel?

– Trebuie sa se caute un echilibru. Daca faci o presa exclusiv serioasa, risti ca ziarul sa nu fie vandut si atunci nu-si implineste misiunea. Nu vad alta solutie, poate gresesc, dar imi pare necesar acest compromis – sa dai satisfactie celor dornici de scandal, de catastrofe si, in acelasi timp, sa existe si materiale de analiza politica, critica literara, de arta, o viziune generala asupra modului cum evolueaza societatea si, bineinteles, un respect fata de deontologie. La noi, unele ziare o fac.

– Dincolo de acest compromis necesar, cum spuneti, ce ati reprosa presei de la noi?

– Exista o anumita lipsa de rigurozitate etica. De foarte multe ori, pentru a putea vinde ziarul, se depasesc normele unei deontologii necesare. De pilda, adesea nu se respecta prezumtia de nevinovatie, se patrunde in viata intima a oamenilor si, nu o data, se foloseste calomnia. Pentru ca presa beneficiaza de o anume impunitate, lucrurile sunt destul de penibile si numeroase. Aici este o situatie extrem de delicata. Daca se introduce o cenzura, care sa purifice presa de asemenea fenomene, este cenzura totusi. Problema este ca cei care scriu sa se autocenzureze si sa dea dovada de profesionalism si buna cuviinta..

– Sub acest aspect, cum apreciati tinerii ziaristi?

– Unii sunt foarte buni, remarcabili. Altii sunt un dezastru din toate punctele de vedere. Dau informatii gresite, fac interpretari eronate si nu stapanesc limba romana. Cel care scrie trebuie sa foloseasca corect limba romana, sa n-o deformeze. Nu sunt de parerea lui George Pruteanu, de un purism greu de acceptat. Dar, ceea ce se intampla acum este, repet, un dezastru. Nu ma gandesc la cei care scriu, cat mai ales la crainici care, desi citesc, o fac deformat, cu greseli de asezare a accentului, de structura gramaticala. Si, din pacate, am sesizat acest lucru si la facultate.

– Ati fost ales membru de onoare al Academiei Romane in anul 1992 si participati la aproape toate manifestarile academice. De aceea am sa va intreb si pe dvs. care este rolul Academiei astazi?

– Consider ca Academia Romana are un model deosebit. Este, in primul rand, un for de consacrare. In acelasi timp, se face si cercetare fundamentala. Stiu ca asta ii deranjeaza pe unii. Dar e vorba de asumarea raspunderii pentru un nivel inalt al cercetarii stiintifice. In acelasi timp, are si un rol important pentru studiile postuniversitare sub forma doctoratelor. Un doctorat este o forma de cercetare, dar, in acelasi timp, este si o forma de construire a unui om de stiinta.

– Va multumesc si ingaduiti-mi sa va urez multi ani de acum inainte, cu sanatate si cu aceeasi putere de a fi folositor semenilor ca medic, cercetator, profesor si publicist.