Maratonul festivalului moscovit s-a incheiat. Desigur, nu si ecourile. Dar iata premiile. Ca la competitiile in care juriul incearca sa respecte criterii bine stabilite, premiile sunt putine si (cu exceptia celei a presei) regulamentul nu admite distinctii ex-aequo. Ca la festivalurile cu o structura polifonica, zvonurile referitoare la preferintele juriului s-au raspandit foarte de timpuriu, astfel incat mai toata lumea stia, de pilda, ca maestrul Kaneto Shindo, favoritul a trei editii ale festivalului, nu va pleca cu mainile goale. De data aceasta, veteranul cinematografului japonez, impus pe arena mondiala in urma filmului sau Insula, nu a mai cucerit marele premiu. Filmul sau prezentat in concurs, Bufnita (The Owl/ Fukuro), o farsa neagra in traditia povestirilor populare japoneze, realizata dupa un scenariu propriu, a fost distins doar cu Premiul pentru cel mai bun rol feminin, acordat actritei Shinobu Ootake. Aceasta, deoarece juriul a fost sedus de alte nume, precum cel al coreeanului Jang Jun-Hwan, care a atras atentia de curand in lumea festivalurilor de scurt-metraj. Debutul sau, thriller-ul stiintifico-fantastic Save the Green Planet!, o comedie neagra rocambolesca, facand uz de un opulent limbaj vizual postmodern, in sprijinul unei satire sociale acide, a obtinut Premiul pentru cel mai bun regizor.
Cea mai importanta distinctie, Marele Premiu -Sfantul Gheorghe-, a fost cucerita de coproductia hispano-italiana Focul divin/La lus prodigiosa, care a intrunit si cele mai multe voturi ale publicului. Este scrisa de Fernando Marias si regizata de Miguel Hermoza, autorul catorva sute de filme publicitare si al catorva lung-metraje TV. Filmul, o fantezie pe marginea vietii poetului Federico Garcia Lorca pe fundalul razboiului civil spaniol, este un fel de Pacient englez simplificat, aplatizat estetic si ca poveste, centrandu-si puterea de seductie pe romantismul personajului principal, un batran-bolnav vagabond amnezic, ingrijit de un prieten-infirmier inimos-devotat; intregul suspans se bazeaza pe dezvaluirea, cat mai lenta, a identitatii personajului incognito. Vraja dispare insa daca citesti in prealabil sinopsis-ul. Se pare ca juriul n-a facut-o. Morala filmului este amara: recastigarea memoriei (si a identitatii) nu este intotdeauna dezirabila.
Pelicula ce o anuntam ca o revelatie regizorala in numarul precedent, Dansand in praf /Dancing in the dust, a iranianului Asghar Farhadi, a obtinut doar Premiul pentru cel mai bun rol masculin, atribuit tanarului actor Faramaz Gharibian. In sfarsit, o descoperire in spatiul filmului rusesc a constituit-o debutul cuplului scenaristic-regizoral Boris Hlebnikov-Aleksei Popogrebski, cu Koktebel, un road-movie in ritmul pasilor desculti, contemplativ si aproape minimalist, un nesfarsit drum catre mare al unor moscoviti, un inginer de aeronave si fiul sau, ramasi fara adapost si mijloace de trai, in cautarea unui insorit pamant al fagaduintei. Festivalul de la Moscova nu ofera premiu pentru imagine, dar Sandor Berkesi, semnatarul acesteia si al muzicii, l-ar fi meritat pe deplin, pentru conceptia plastica axata pe amplitudinea cadrelor si pe o staticitate bine temperata, conferind o poetica aproape antonioniana peisajelor stepei.
In fine, doua au fost filmele care au intrunit cele mai multe voturi ale juriului FIPRESCI (prezidat de Henry Sheehan – SUA). Si anume, coproductia danezo-suedezo-britanica Skagerrak, o melodrama cu multe rasturnari de situatie semnata de Soren-Kragh-Jacobsen, impus in Danemarca mai ales prin filmele sale pentru copii, dar si prin recenta adeziune la -Dogma- (coscenarist: Anders Thomas Jersen). Al doilea a fost foarte mediatizatul Plimbarea /Progulka, al lui Aleksei Ucitel (scenariul: Dunia Smirnova), un omagiu adus tineretii, europenizarii noii generatii si Sankt Petersburgului, oras a carui aniversare tricentenara continua si in evenimentele capitalei. Aleksei Ucitel s-a impus in 2000 cu filmul Jurnalul sotiei lui /Dnevnik ego jeni, distins cu prestigiosul premiu NIKA al Academiei Ruse de Film pentru cea mai buna pelicula a anului.
Printre surprizele programelor paralele a fost si prima proiectie publica, dupa noua decenii (!!), a filmului Lev Tolstoi al lui Iakov Protazonov (1912), unul dintre pionierii filmului mut mondial. Pelicula, avand o durata de 40 de minute si insotita, ca pe vremuri, de acompaniere muzicala live, este o biografie artistica a ultimelor zile din viata marelui romancier, incluzand tentativa de suicid, crizele, fuga de acasa. Filmul contine cateva cadre documentare realizate, printre altele, in halta Astapovo, ultimul loc de refugiu al contelui. In urma rugamintii rudelor scriitorului, cenzura imperiala a interzis prezentarea filmului pe ecrane. Cenzurile si-au schimbat, apoi, obiectul si orientarea, iar rolele de pelicula au ramas uitate undeva pe raftul unei arhive, timp de aproape un veac. Cazul nu este unic, iar zelul arhivarilor va aduce, cu siguranta, la suprafata si alte momente din istoria cinematografului si, eventual, a marii literaturi, pentru a pune intr-o alta lumina ploaia de stele de pe firmamentul festivalier al zilelor noastre.
Elena Dulgheru
Corespondenta de la Moscova
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
