O mana cereasca de nedat din mana!

Dintre invatamintele crizei ruso-ucrainene in ce priveste livrarile de gaze naturale, probabil cel principal pentru Romania se refera la proiectata privatizare a Romgaz, producatorul cel mai important de gaze din Romania. Principal, nu pentru ca altele n-ar fi la fel de importante, dar este unul in virtutea caruia inca se mai poate face ceva. Caci degeaba vom trage concluziile de bun-simt ca nu este bine sa depinzi de gazul rusesc, intrucat te poti trezi, din ratiuni politice, ca ti se taie aprovizionarea sau ca indicat ar fi ca aceasta aprovizionare sa nu se faca prin Ucraina, caci poti constata cu stupoare ca gazul ce iti este destinat si pe care il platesti din greu este preluat de ucraineni fara avertisment ori, si mai si, prin sfidare directa. Toate asemenea concluzii nu-ti folosesc la nimic pentru ca, de fapt, nu prea ai alternative. Prin zona, singurul gaz existent este cel rusesc, iar Rusia, mare putere, nu ezita sa-l utilizeze ca arma politica ori de cate ori ii convine, chiar si daca il platesti la preturile pietei internationale. Ce sa mai vorbim de Ucraina! Ne-a dat-o Dumnezeu vecin si geografia nu poate fi schimbata. Desi tranzitarea Ucrainei ar fi de evitat, caci, portocalie sau rosie, aceasta s-a dovedit ca nu respecta nici o lege si, ce pretentie sa mai avem, angajamente asumate international. Romania a cunoscut pe propria piele acest lucru. Ucraina incalca nonsalant tratatul semnat cu Romania, drepturile minoritatii romane din Ucraina, legile scrise si nescrise ale bunei vecinatati, obligatiile delimitarii cu buna-credinta a platoului continental in Marea Neagra si, nu in ultimul rand, normele de prezervare ecologica a Deltei Dunarii. Romania este indeosebi vulnerabila pentru ca nu are capacitate de retorsiune. Este o tara mica si fara atuuri, tocmai buna de calcat in picioare de o tara precum Ucraina.

Concluziile de genul nevoii de diversificare a surselor de aprovizionare cu energie si a resurselor primare de energie sunt minunate demersuri pentru conferinte, simpozioane si seminarii, intrucat in practica inseamna bani, bani si ani. Accesul la surse alternative pentru zona in care se gaseste Romania este conditionat nu numai de imense fonduri financiare, dar si de interesele altora care urmaresc mai degraba mentinerea decat schimbarea situatiei. Iar valorificarea resurselor alternative, neconventionale, este inca un proiect pana cand se va ajunge la faza exploatarii industriale, fiind vorba, poate, de decenii.

Asa ca ce poate fi facut trebuie facut in parametrii actualei ecuatii. O anumita productie interna – de care se poate dispune independent – este, in conditiile existente, o mana cereasca. A o da din mana altora este inoportun si imprudent. Proiectata privatizare a Romgaz – care administreaza aceasta mana cereasca – trebuie revizuita. Cel mai cuminte lucru ar fi ca aceasta privatizare sa fie sistata. Gazul propriu – aceasta parghie formidabila cu care Dumnezeu a inzestrat Romania intr-o mare de dependente energetice rusesti – ar fi nimerit sa ramana in mainile statului roman. Dupa nefericita instrainare a Petrom catre un investitor strategic, care a preluat decizia nu doar in domeniul exploatarii titeiului, ci si in domeniul, reprezentand aproape jumatate din total, al productiei interne de gaze, Romgaz, ca producator de gaze din zacaminte separate, ramane singura parghie de care Romania mai poate dispune pentru a nu fi integral in bataia crivatului de la nord-est. Oricum, privatizarea Romgaz in formula catre un investitor strategic ar fi sau inconstienta pura, sau tradare nationala. Maximum la ce se poate apela, daca nu se va putea face fata presiunilor externe pentru instrainare, este o privatizare catre un actionariat diseminat, in bursa, cu un pachet solid de actiuni, minoritar, dar principal, pentru statul roman, astfel incat acesta sa pastreze un cuvant de spus in soarta energetica a tarii.