Principalii producatori de tigarete din Romania au cazut de acord ca este timpul sa se constituie intr-o asociatie nationala, scopul declarat fiind recastigarea profitabilitatii pietei nationale a tutunului.
La initiativa SNTR si a V. Tabac, la sediul SNTR a avut loc o intalnire pe tema constituirii Asociatiei Producatorilor de Tigarete din Romania. Printre participantii la aceasta reuniune s-au numarat Ioan Niculae si Marcel Cadar, din partea SNTR, Gilda Lazar, Ovidiu Cernei – JTI, Adrian Popa – BAT, Zuheir Abdul Wahed – Parc Industries si Ionel Ilie Ciuclea – Supercom. -Interesul comun al tuturor jucatorilor din industria tutunului este recastigarea profitabilitatii pietei din Romania, pornind insa de la urmatoarele premise: coerenta si justificarea economica a politicilor de piata si transparenta in achitarea la timp a tuturor obligatiilor la bugetul de stat. SNTR nu concureaza direct pe acelasi segment de piata cu companiile multinationale reprezentate in Romania, cu atat mai mult cu cat exista subiecte de interes comun, in care asociatia ar putea fi extrem de eficienta, de exemplu coerenta legislativa, fondul de mediu, regimul nervurilor de tutun, limitarea contrabandei si a contrafacerilor, decat elemente de dezacord, cum ar fi structura accizelor-, a declarat dl Ioan Niculae, presedintele grupului InterAgro, actionar semnificativ la SNTR.
La randul lor, reprezentantii BAT si JTI au adaugat ca -industria traverseaza o perioada de redefinire in contextul aderarii la UE si aceasta industrie trebuie sa fie competitiva si sa opereze intr-un mediu concurential, care sa ofere aceleasi conditii si drepturi pentru toti jucatorii, obligati sa isi plateasca taxele in intregime si la timp-. Reprezentantul BAT, Adrian Popa, a aratat ca -BAT nu este interesat de segmentul in care opereaza SNTR, atata vreme cat preturile practicate vor fi corect fundamentate. In caz contrar, singura decizie de afaceri posibila este intrarea si pe acest segment-. Concluzia manifestarii a fost ca toti participantii sunt de acord cu infiintarea unei Asociatii a Producatorilor de Tigarete din Romania, care ar putea avea un efect pozitiv in rezolvarea obiectivelor comune, cu conditia ca toti membrii sa adere la principiile enuntate. Principalele obiective sunt transparenta in dovedirea achitarii taxelor in intregime si la timp, un tratament nediscriminatoriu din partea autoritatilor si combaterea contrabandei si a contrafacerilor de pe piata.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















