
Cântăreața australiană Kylie Minogue a declarat că are în vedere posibilitatea de a apela la o donatoare de ovule pentru a avea un bebeluș, deoarece se teme că lupta ei cu cancerul mamar ar putea să o priveze de visul de a deveni mămică, informează dailymail.co.uk.
Kylie Minogue, în vârstă de 42 de ani, diagnosticată cu cancer mamar în urmă cu cinci ani, a declarat că îl privește de fiecare dată cu „nostalgie“ pe nepotul ei Ethan, fiul lui Dannii Minogue.
Vorbind despre încercările ei de a avea un copil, cântăreața a declarat: „Am analizat mai multe opțiuni“. „Nu știu încă dacă voi apela la vreuna dintre aceste soluții, dar simt nevoia de a analiza aceste drumuri potențiale care ar putea să conducă spre întemeierea unei familii. Acum se pot face lucruri incredibile, mai ales în America“, a declarat Kylie Minogue.
Chiar dacă nu va deveni mămică, artista australiană a declarat că este „mulțumită“ cu viața ei și, în prezent, simte că se apropie tot mai mult de vârful carierei sale, pe care îl atinsese cu puțin timp înainte de a fi diagnosticată cu cancer.
În timpul turneului mondial „Showgirl“ din 2005, cântăreața australiană a fost diagnosticată cu cancer mamar și a fost nevoită să anuleze restul reprezentațiilor programate, pentru a începe imediat ședințele de chimioterapie.
Vindecată de cancer, Kylie Minogue a revenit în fruntea topurilor muzicale internaționale, odată cu lansarea albumului „Aphrodite“. În martie 2011, artista australiană va pleca într-un nou turneu mondial pentru a promova acest material discografic.
În iunie, cântăreața a declarat că își dorește foarte mult o familie: „Mi-ar plăcea să am copii, dar este foarte greu“. Într-un interviu acordat recent revistei „Glamour“, Kylie Minogue a vorbit și despre povestea ei de dragoste de peste doi ani cu modelul spaniol Andres Velencoso, în vârstă de 32 de ani, pe care o consideră „cea mai împlinită“ dintre relațiile sale, după ce, în trecut, se simțea atrasă de „personaje cu personalități complexe“.
Artista a inclus și România în cadrul celui mai recent turneu al său, KYLIEX2008, ea concertând la București în 2008.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















