Guvernul va menține și anul viitor interdicția impusă autorităților și instituțiilor publice de a achiziționa autoturisme, mobilier și aparatură birotică, dar va introduce și o excepție, acceptånd achizițiile de mașini efectuate prin programul național de stimulare a înnoirii parcului auto.
Menținerea interdicțiilor la achizițiile efectuate de către instituțiile publice este prevăzută într-o ordonanță de urgență, citată de Mediafax.
În document se arată că sumele alocate în bugetul instituțiilor la poziția „Alte cheltuieli de investiții“ sunt destinate cu preponderență dotării acestora cu autoturisme, mobilier, aparatură birotică.
„Din aceste considerente, interdicția achiziționării de autoturisme, mobilier, aparatură birotică pentru anii 2009 și 2010 este necesar să fie prelungită și pentru anul 2011. Pentru corelarea politicilor în domeniul înnoirii parcului auto, se impune însă exceptarea de la interdicția achiziționării de autoturisme a celor cumpărate în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național“, se arată în document.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















