Premierul rus Vladimir Putin, care va discuta astăzi în direct cu cetățenii pentru a noua oară, a primit deja peste 360.000 de întrebări prin telefon sau pe Internet, a anunțat marți, la Moscova, purtătorul de cuvånt al premierului, Dmitri Peskov. Acesta a precizat că rușii se arată mai interesați de o discuție cu premierul în 2010, față de anul trecut, cånd numărul lor a fost destul de mare. Centrul de primire a întrebărilor a fost deschis pe 12 decembrie și a înregistrat deja 83.000 de mesaje, peste 254.000 de apeluri telefonice și 23.500 de mesaje electronice. O treime dintre întrebări se referă la protecția socială, iar aproximativ 20% la locuințe și servicii municipale. Populația mai este interesată, totodată, și de locurile de muncă, salarii și de sănătatea publică. Locuitorii Moscovei sunt cei mai activi, devansåndu-i pe cei din Krasnodar sau Rostov-pe-Don. Ședințele televizate anuale de întrebări și răspunsuri ale lui Vladimir Putin devin din ce în ce mai lungi, după ce în 2006 aceasta a durat două ore și 54 de minute, în 2007 trei ore și cinci minute, în 2008 trei ore și opt minute, iar în 2009 peste patru ore.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















