Firma Oil Terminal din Constanta, care a evacuat produse petroliere in canalizarea aferenta orasului, a fost amendata de Garda de Mediu cu 10,6 milioane de lei. De asemenea, societatile Delta Aurora Jupiter si Albet SRL Bucuresti (punct de lucru Port Agigea) au fost amendate cu cate 25 milioane de lei fiecare pentru nerespectarea protectiei mediului. Nu a fost uitata nici Primaria orasului Techirghiol, care s-a ales cu avertisment pentru neindeplinirea masurilor dispuse anterior de comisarii Garzii. De la inceputul actiunii de control pe litoralul Marii Negre si pana in prezent au fost realizate de catre Garda Nationala de Mediu 123 controale de specialitate si au fost aplicate in total 30 sanctiuni contraventionale (cinci avertismente si 25 amenzi contraventionale) in valoare de peste jumatate de miliard de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















