Acasă Economic-Financiar Cherosenul de import va fi scutit de accize

Cherosenul de import va fi scutit de accize

DISTRIBUIȚI

Benzina de aviatie si petrolul turboreactor vor fi scutite de accize chiar daca provin din import, din cauza faptului ca in Romania mai exista un singur producator, care nici acesta nu poate face fata comenzilor ritmice.

Prin reglementarile legale in vigoare, acest tip de carburanti utilizat de aeronavele unitatilor militare din institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala poate fi achizitionat la preturi de livrare, fara accize, numai daca aprovizionarea se face direct de la rafinarii. In lunile mai si iunie ale anului in curs, Statul Major al Fortelor Aeriene (SMFA) a trimis adrese catre sapte rafinarii, prin care si-a manifestat intentia de a cumpara benzina de aviatie. Sase rafinarii au comunicat ca nu produc acest sortiment, Singurul producator intern, rafinaria Petrobrazi din cadrul SNP Petrom, de unde SMFA a facut ultima aprovizionare in anul 2001, cu 600 de tone de benzina, a comunicat si el ca se afla in imposibilitatea de a mai produce.

Astfel, ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, a initiat un proiect de hotarare de guvern prin care si cherosenul provenit din import si destinat Armatei sa fie scutit de accize.

Masura se impune, mai ales ca, asa cum se precizeaza in nota de fundamentare a proiectului de act normativ, a fost epuizat intregul stoc de benzina de aviatie pe care il avea MApN. In consecinta, pana la deblocarea situatiei, au fost sistate toate zborurile cu avioanele de tip AN-2 si IAK-52. Sunt afectate negativ activitatile de instructie si parasutare, precum si cele de instructie in zbor a studentilor Academiei Fortelor Aeriene.

Cu o situatie la fel de grea se confrunta si firmele specializate in efectuarea de lucrari de reparatii de avioane, precum si zboruri de incercare a acestor aparate. Nici aceste companii nu se pot aproviziona cu petrol turboreactor sau cu benzina de aviatie in regim de scutire de la plata accizelor.

Utilizarea benzinei de aviatie exclusiv in scopurile prevazute de lege, daca ea este cumparata fara accize, trebuie verificata -la sange-, conform prevederilor legale in vigoare.

Importatorul trebuie sa inscrie zilnic toate cantitatile de petrol turboreactor si de benzina livrate pentru aviatie intr-un jurnal special, care se intocmeste pentru fiecare luna calendaristica, in doua exemplare. Aceste jurnale se prezinta, in termen de 10 zile de la expirarea lunii, Directiei generale a finantelor publice judetene.

Beneficiarii cherosenului sunt obligati sa inregistreze zilnic toate cantitatile intrate si iesite, intr-o situatie centralizatoare lunara. Aceasta se prezinta, in termen de 15 zile, la Directia de finante. Din teritoriu, se trimit lunar la Bucuresti situatiile centralizate, pentru a se putea organiza o evidenta la nivel national.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.