– Numarul societatilor cu profil de comert a crescut de la 507.124 in iunie 2001 la peste 574.000 in iunie 2003, in timp ce numarul societatilor industriale se afla intr-o scadere usoara, dar continua
– Ponderea comerciantilor in totalul activitatilor CAEN din Romania este de doua ori mai mare decat a celor din Uniunea Europeana
Potrivit datelor centralizate la Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), in perioada decembrie 1990 – iunie 2003 au fost inmatriculate in total 1.046.665 societati comerciale si au fost radiate 188.629 firme. Din totalul companiilor inmatriculate, 574.188 (54,8%) si-au declarat ca principal domeniu de activitate comertul, societatile romanesti cu acest profil detinand o pondere de doua ori mai mare decat media inregistrata in tarile Uniunii Europene. In contrast cu declaratiile oficiale, facute cu diverse ocazii festive, orientarea intreprinzatorilor catre activitatile comerciale este tot mai accentuata, in timp ce numarul societatilor cu profil de productie-prelucrare industriala este intr-o scadere usoara, dar constanta. Astfel ca, la sfarsitul lunii iunie 2001, in domeniul comertului activau 507.124 firme, numarul acestora crescand la peste 574.000 in luna iunie 2003.
Intreprinzatorii prefera SRL-urile
Din punctul de vedere al organizarii juridice, cele mai multe firme sunt inregistrate ca societati cu raspundere limitata (SRL), numarul acestora fiind de 771.311, adica 73,6% din totalul inmatricularilor. Microintreprinderile organizate ca asociatii familiale si persoanele fizice ocupa locul al doilea, cu un total de 205.731 inregistrari (19,6%), iar societatile pe actiuni (SA) – 28.951 – reprezinta doar 2,7% din total. La Registrul Comertului mai sunt inmatriculate 32.554 societati in nume colectiv (SNC), 1.530 societati in comandita simpla (SCS), 1.266 regii autonome si 5.317 organizatii cooperatiste.
In primul semestru al acestui an au fost efectuate in total 51.123 inmatriculari de firme; dintre acestea, 6.645 au fost inregistrate in luna iunie 2003, subscriindu-se un capital social in valoare totala de 1.623,395 milioane lei. In ceea ce priveste preschimbarea certificatelor de inmatriculare, in vederea obtinerii Codului Unic de Inregistrare, mai putin de jumatate din totalul firmelor (43,7%) au realizat aceasta operatiune, fapt care a determinat mai multe amanari succesive ale termenelor limita pana la care se poate face preschimbarea.
Repartizarea companiilor romanesti pe principalele domenii de activitate este evidentiata in graficul alaturat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















