Federatia Romana de Fotbal a fost instiintata de catre Ministerul Apararii Nationale ca FC Steaua nu mai are voie sa foloseasca stadionul -Steaua-, solicitand forului fotbalistic sa comunice aceasta situatie la UEFA. Ieri a fost programata ultima licitatie pentru inchirierea stadionului din Ghencea , insa nici de aceasta data nu au existat solicitanti. -Societatea Comerciala FC Steaua Bucuresti SA – unicul cumparator al caietului de sarcini – nu s-a prezentat nici la acest termen, actiunea finalizandu-se prin neinchirierea spatiilor scoase la licitatie. In consecinta, MApN este obligat de lege sa procedeze la inchiderea imobilului si trecerea lui in conservare. Din acest moment, prevederile conventiei temporare care permiteau echipei de fotbal SC FC Steaua SA folosirea stadionului si a spatiilor aferente inceteaza de drept-, se arata intr-un comunicat al Biroului de presa al CSA Steaua.
MApN va permite desfasurarea partidei amicale dintre echipa antrenata de Victor Piturca si formatia italiana Modena, programata in aceasta seara, dupa care stadionul este trecut in conservare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















