Muzica si Dansul – marile vedete ale Festivalului Sighisoara

Editia din acest an a Festivalului de Arta Medievala de la Sighisoara, desfasurata sub inaltul patronaj al presedintelui Ion Iliescu, a fost, cu siguranta, un succes in special in ce priveste sectiunea muzica-dans (coordonata de Radu Radescu) si poate cea de arte si mestesuguri (coordonator Anca Boeriu) in masura in care exponatele de ceramica, lemn, tesaturile de tot felul, icoanele pictate sau sculptate au reusit sa trezeasca interesul cumparatorilor (se pare ca in special strainii au fost atrasi de ineditul lor), pentru ca demonstratii de tehnica -mestesugareasca- propriu-zis au facut doar cei care au pictat amatorii de tatuaje… efemere, in parte ceramistii sau tanara care picta pe chibrituri. In rest, desi oferta a fost generoasa, parada personajelor si deschiderea oficiala au trecut cam neobservate, alaiul costumelor si mastilor medievale parcurgand rapid traseul propus, actorul Adrian Pintea fiind in frunte pe un cal murg – un adevarat spectacol care, din pacate, nu a fost pus in valoare, ci doar… bifat. Numeroasele momente de teatru s-au dovedit a fi destul de -subtiri- (desi s-a investit enorm in aceasta sectiune tocmai pentru a incuraja tinerii actori si regizori), poate papusarii sa fi avut ceva mai multa trecere la copii. Filmele programate nu s-au mai prezentat, concursul -In cautarea potirului- nu stim daca a mai avut loc, iar Decameronul lui Boccaccio probabil nu a fost luat in seama de nimeni…

In schimb, din ora in ora, fie la Biserica romano-catolica, fie in sala primariei sau in aer liber, au fost prezentate excelente concerte, recitaluri si spectacole de muzica si dans, astfel incat, in cele trei zile de festival, am aplaudat 18 asemenea momente intr-un adevarat maraton care, desi destul de solicitant pentru cei care au dorit sa asculte si sa vada performantele interpretilor, a atras sute de spectatori, salile dovedindu-se neincapatoare de fiecare data. Calitatea artistilor invitati, precum si programul propus – adesea cu o cota apreciabila de inedit – au asigurat succesul acestor manifestari diverse si nuantate.

Dupa vernisajul expozitiei Zile si nopti in Sighisoara (in care Sorin Burla a alaturat fotografii ce surprind aspectele medievale si cotidianul vietii ce se deapana si se imbina in singura cetate locuita din aceasta zona europeana), ansamblul de oboi -Pavel Tornea- a completat atmosfera cu cateva piese -de epoca-, primul recital propunand apoi, in versiunea violonistului Ion Minoiu (invitat din Anglia), opusuri de Bach cantate pe un instrument baroc suferind rau, se pare, din cauza… matelor (din care erau facute corzile) sensibile la umiditate, caldura etc., dezavantaje care, curios, au disparut a doua zi, cand solistul a evoluat alaturi de Mihail Ghiga (tot pe o vioara baroc) si Cezar Riza care a sustinut partitura de clavecin (desi era anuntat ca va canta la orga dar… aceasta era stricata) intr-un portret de compozitor Heinrich von Biber, interesant prin sonoritatile aparte care, gandite in veacul al XVII-lea, aminteau adesea de stilul unor celebri violonisti-compozitori romantici. Bine venita a fost si prezentarea facuta de Mihail Ghiga referitor la acordajul specific sau la simbolistica Sonatelor Rozariului raportate la momente din viata lui Iisus.

Clavecinul a devenit vedeta in recitalul sustinut de Cipriana Smarandescu (stabilita in Italia), desfasurat sub genericul L*Arte dalla fantasia, dezvaluind frumuseti decupate din creatia semnata de Bach, Rameau, Scarlatti, Couperin, Duphly, solista convingandu-ne de talentul, tenacitatea si seriozitatea cu care a acumulat, in ultimii ani, experienta stilului de cant al secolelor XVII si XVIII, foarte special, complex si plin de -secrete-.

Cuceritoare a fost intalnirea cu ansamblul -Flauto dolce- din Cluj, care, sub conducerea entuziastului Zoltan Majo, a prezentat un program plin de farmec, trecand de la lumea lui Byrd, Boismortier si Hoffmeister la creatia veacului XX – Bartok, Joplin, Baumann, Glodeanu, Stuckmeier, Tenta, participarea extraordinara a actorului Adrian Pintea aducand un plus de stralucire recitalului la care a colaborat si Radu Radescu in ipostaza de… percutionist. Comentariile punctate de umor si profesionalism ale flautistului Zoltan Majo, eleganta si echilibrul realizat in relatia sonora cu tinerele flautiste Maria Szabo si Orsolya Csillag au fost de asemenea aplaudate cu entuziasm. De altfel, primii doi solisti au revenit in concertul final, sustinut de -Ansamblul Baroc Transilvania- care, sub genericul Barococo – muzica vest-europeana si autohtona -, a readus poezia renascentista in piese de Boismortier, Fasch, Telemann, rafinamentul muzicii lui Haydn, precum si simplitatea dansurilor de epoca (printre care si Dansul Principelui Transilvaniei) si al melodiilor din diverse regiuni ale tarii, compuse in acea vreme de autori ramasi anonimi, aranjamentul fiind realizat de acelasi Zoltan Majo.

Cu parte dintre membrii ansamblului ne-am reintalnit in formula -Trio Affettuoso-, violonista Melinda Beres, clavecinistul Erich Turk si violoncelista Ilse Herbert (cantand insa la viola da gamba) alcatuind o formatie de mare calitate, aducand parfumul Parisului baroc in programul intitulat Musette, cu lucrari de Marais, Leclair, D*Anglebert, D*Hervelois si Rameau bine alese, intr-o alternanta ce a permis publicului sa (re)descopere genurile specifice acelei epoci – sonata, suita, concertul, in care basul continuo constituia un element fundamental.

Pe cu totul alte coordonate, dar cu acelasi umor de bun gust, cu sensibilitate si expresivitate, s-a derulat recitalul sustinut de mezzo-soprana Claudia Codreanu si pianista Inna Oncescu, alaturi de Sonate de Scarlatti si Cantece populare ungare pentru pian de Bartok, ascultand cu deosebita placere miniaturi de Faure, Ravel, Copland, redate cu finete si stralucire de Claudia Codreanu care a dovedit inca o data ca detine -secretul- adevaratei arte interpretative intr-un gen dificil si pretentios, pe care il abordeaza cu o reala bucurie.

O -pata de culoare- a fost evolutia lui Ovidiu Craciun, care a dorit sa demonstreze, probabil, punctele comune in tehnica vocala de cant a muzicii gregoriene, medievale, bizantine si din Iran sau Siria, idee in principiu deosebit de interesanta, dar destul de neconvingator exemplificata in prima parte (in special pentru ca muzica catolica are cu totul alte tipuri de tratare a glasului, comparativ cu cea de sorginte bizantina, puternic influentata de specificul arab), piesele spaniole de secol XIII fiind abordate insa mai aproape de stilul trubadurilor.

Ansamblul -Pavel Tornea- a revenit pe scena pentru a prezenta un alt portret de compozitor, aducand de aceasta data in prim-plan muzica lui Joseph de Boismortier, autor destul de des intalnit si in recitalurile anterioare, sonatele si concertele interpretate de Andreea Albu, Emil Curtgeafar, Dorin Farcas, Liviu Farcas, Ioan Moldovan, inscriindu-se pe aceeasi linie definitorie a tehnicii si stilului de la ingemanarea veacurilor XVII si XVIII, fiecare dintre ei dovedindu-se instrumentisti de reala calitate, realizand dialoguri, polifonii, arabescuri virtuoze intr-o viziune unitara si densa.

Bogatia caleidoscopica a momentelor muzicale oferite miilor de iubitori ai Evului Mediu a fost completata inspirat de prezenta ansamblului ceh -Krless- care a electrizat pur si simplu asistenta, Piata Cetatii devenind prea mica pentru cei care au avut revelatia unei formatii cu totul aparte, cantand o muzica medievala amintind adesea de stilul… Bregovic, temperamentul, spectaculozitatea interpretarii vocale si instrumentale (de suflat, cu corzi, percutie etc.), costumatia pitoreasca (intre balci si sat -de epoca-), ritmica pregnanta a melodiilor determinand o reactie neasteptata in randul spectatorilor care au scandat, au cerut zeci de bisuri, au strigat si ovationat, atmosfera incendiara determinandu-i pe artistii oaspeti sa ofere si in urmatoarele seri un adevarat regal de muzica buna care imbina inteligent folclorul cu creatia culta. Si tot folclorul ancestral – de aceasta data romanesc – a insotit, prin glasul lui Grigore Lese, spectacolul de dans modern care, sub titlul Sarea pamantului, a avut-o ca protagonista pe Liliana Iorgulescu, intr-o colaborare bine coordonata cu patru tinere frumoase si talentate; secventa, prezentata in premiera la Teatrul Odeon, transpusa acum in aer liber, a avut un impact puternic si imediat asupra celor care, timp de aproape o ora, au urmarit fascinati ritualul plamadit din gest, atitudine, expresie si muzica, dovada clara a faptului ca si publicul amalgamat al festivalului poate deveni sensibil la arta adevarata.

Dans si muzica a propus si -Flauto dolce-, alaturi de -Ansamblul Amaryllis-, in -balul renascentist- in cadrul caruia, dupa cateva secvente -de curte- elegante si -costumate- in nota specifica, spectatorii au fost invitati sa ia lectii de dans istoric, spre amuzamentul privitorilor si bucuria perechilor curajoase. De altfel, este demn de remarcat faptul ca cei care inundau strazile inguste, pietele si cafenelele, se pictau sau se imbracau cat mai -punk-, ascultau muzica destul de bine cantata de amatori si formatii improvizate (care, de fapt, inganau melodiile in primul rand pentru placerea lor, gasind si formule ingenioase de a castiga un ban) s-au regasit la toate concertele de muzica culta, suportand aglomeratia si caldura adesea sufocanta doar pentru a asculta, cu ochii inchisi sau cu capul in palme, genuri si instrumente care, in mare parte, le erau necunoscute, dar pe care le-au -adoptat- neconditionat printre preferintele (cel putin) din festival. Si poate ca acesta este marele castig al manifestarii – revelarea frumusetilor medievale, renascentiste, alaturi de cele contemporane, unui public neavizat, dar dornic sa cunoasca, sa se bucure de tot ce este frumos. Iar daca asemenea creatie muzicala si de dans s-a dovedit cu adevarat atractiva pentru acei calatori prin Sighisoara, inseamna ca festivalul si-a atins scopul mai presus de promovarea imaginii cetatii, a mestesugurilor, mai presus de dorinta de a trai, timp de trei zile, intr-un total nonconformism, departe de ingradirile -civilizatiei-. Noaptea tarziu, dupa stingerea focurilor de artificii, obositi si fericiti, sute de tineri au luat trenurile cu asalt, indreptandu-se catre casa, cu gandul la ceea ce au trait, la ceea ce vor trai in editia viitoare a Festivalului de Arta Medievala de la Sighisoara.