
Autostopul ar putea deveni ilegal, iar șoferii care se încumetă să ia călători străini în mașină fără a avea autorizație pot plăti amenzi considerabile.
Potrivit Proiectului de Ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerul Transportului, transportul rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor neautorizate „afectează profund activitatea întreprinderilor autorizate și mediul concurențial, având un impact negativ inclusiv asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate că urmare a neplății taxelor și impozitelor aferente activităților de transport rutier de persoane neautorizate desfășurate de către persoane fizice și juridice“. Șoferii care vor lua autostopiști ar putea fi pasibili de amenzi între 1.000 și 5.000 de lei.
Inițiatorii acestui proiect de lege spun că cei care fac transport ilicit de persoane fac concurență neloială transportatorilor autorizați și nici nu plătesc taxe la stat. Același proiect de lege spune că doar transportatorii care au licențe valabile vor putea transporta persoane în regim de taxi sau închiriere.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















