Home Sport Federatiile nu sunt multumite de bugetele repartizate de ANS

Federatiile nu sunt multumite de bugetele repartizate de ANS

DISTRIBUIŢI

Agentia Nationala pentru Sport a dat publicitatii sumele pe care le va aloca in 2006 din propriul buget pentru finantarea federatiilor sportive. Efectul a fost acelasi ca in fiecare an: niciunul dintre presedintii forurilor nationale nu a fost multumit de banii alocati.

Conform prevederilor legale, repartitia bugetara a avut loc pe baza programelor prezentate de federatii si a criteriilor si conditiilor stabilite de catre ANS, cerinte care permit un control mai riguros asupra banului public si a modului cum actioneaza federatiile pentru dezvoltarea si obtinerea de performante in concordanta cu cerintele sportului international.

Atletismul a luat cel mai mult

Cele mai mari sume de bani se vor indrepta catre federatiile de atletism (4.437.500 RON), de canotaj (4.103.750 RON) si de handbal (3.223.750 RON), in timp ce gimnastica a primit 2.825.000 RON, polo – 1.068.750 RON, rugby-ul – 2.111.000 RON, iar baschetul – 1.540.000 RON. Aceste fonduri se situeaza cam la acelasi nivel cu sumele primite anul trecut. Federatia Romana de Handbal, care anul trecut a obtinut medalia de argint la Campionatul Mondial, prin echipa feminina, a inaintat un program prin care cerea o finantare de 7,1 milioane RON, primind mai putin de 50%. Aceeasi situatie o intalnim si la gimnastica, atletism sau canotaj.

La rugby, situatia este putin mai buna. Suma ceruta a fost de aproximativ 2,9 milioane RON. Dar FRR este sustinuta si de International Rugby Board, care aloca in fiecare an in jur de 750.000 de euro, la care se mai adauga si banii proveniti de la sponsori. -Cele 2,1 milioane RON alocate de la ANS acopera 35 de procente din bugetul nostru. Restul vine de la IRB si partenerii nostri-, ne-a declarat presedintele forului rugbyst, George Straton.

Potrivit purtatorului de cuvant al ANS, Emanuel Fantaneanu, institutia guvernamentala este constienta de faptul ca fondurile alocate nu pot satisface pe deplin cerintele fiecarei federatii. De aceea, tinand seama si de faptul ca, potrivit legii, federatiile sportive nationale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publica, autonome, neguvernamentale, apolitice si fara scop lucrativ, ANS le solicita acestora o mai buna gospodarire a fondurilor, o activitate de management de calitate, o structurare adecvata a prioritatilor. Federatiile au totodata obligatia de a atrage si fonduri proprii, care sa se constituie intr-un fond complementar banilor publici acordati.

Presedintele Federatiei Romane de Atletism, Ilie Floroiu, nu era nici multumit, nici nemultumit de banii primiti de la ANS. -Bugetul este la nivelul anului 2005. Acopera cam 70% din ce am cerut. Dar eu sunt convins ca guvernul va face o rectificare si pana la urma o vom scoate la capat. Speram sa mai primim sapte, opt, 10 miliarde dupa rectificare-, a spus Ilie Floroiu. Cat priveste faptul ca FRA are parte de cel mai mare buget, Floroiu a comentat: -Bugetul este mare in aparenta. Dar sa nu uitam ca avem 26 de concursuri internationale si 30 de competitii interne, iar atletismul cuprinde atatea discipline-.

Adrian Stoica: -Am primit un buget la nivelul anului 2005-

Mult mai nemultumit a fost, in schimb, presedintele Federatiei Romane de Gimnastica, Adrian Stoica. -Cum sa fiu multumit? Noi am primit un buget la nivelul anului 2005, iar in acel an nu am primit un buget pe masura performantelor de la Olimpiada din 2004. Iar acum s-a mentinut acelasi buget, ceea ce este foarte putin. Noi am cerut un buget dublu. Asta este, va trebui sa facem fata cu ceea ce avem-, a spus Stoica. Intrebat daca spera sa mai primeasca niste bani dupa rectificarea bugetului, Adrian Stoica a marturisit: -E o speranta. E adevarat, anul trecut am primit aproximativ trei miliarde dupa rectificare. Asta este una dintre sperante. In plus, sa speram ca vom reusi sa atragem si cativa sponsori-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.