Home În Lume Oficialii americani și britanici au căzut victime hackerilor Anonymous

Oficialii americani și britanici au căzut victime hackerilor Anonymous

DISTRIBUIŢI

Adresele de e-mail și parolele unor oficiali britanici, americani și din cadrul NATO au fost postate pe Internet în urma unui atac informatic împotriva site-ului agenției Stratfor. Grupul de hackeri Anonymous a afirmat pe Twitter că a furat în ziua de Crăciun o serie de adrese și date ale cardurilor bancare provenind de la membri ai Stratfor. Potrivit analizelor, au fost furate informații cu privire la oficiali din cadrul serviciilor britanice de informații și la personal militar american. În ceea ce privește Statele Unite, au fost publicate informații referitoare la 173 de persoane care au servit în Afganistan, precum și date personale despre fostul vicepreședinte Dan Quayle și fostul secretar de Stat Henry Kissinger. Circa 221 de oficiali militari britanici și 242 de membri ai NATO au fost victimele acestui demers, precum și consilieri ai Joint Intelligence Organisation, un organism care se ocupă de informațiile sensibile pentru premierul britanic David Cameron. Aproximativ 19.000 de adrese electronice aparținând personalului militar american au fost divulgate. Hackerii au declarat că au putut obține informațiile parțial deoarece Stratfor nu le-a criptat.

Georgiana Moroșan

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.