
Inter Milano a plecat cu capul în pământ după umilința suferită pe terenul Atalantei Bergamo, unde a fost învinsă fără drept de apel cu 3-1. Gazdele au deschis scorul repede, prin Floccari (18), și-au dublat diferența 10 minute mai târziu grație lui Doni, care a punctat și pentru 3-0 în minutul 33.
Jose Mourinho l-a scos de pe teren pe Cristi Chivu după primirea celui de-al doilea gol, presa locală considerând că românul nu poate face față în linia mediană a echipei. "Chivu are calități indiscutabile, dar nu are ritmul necesar pentru un mijlocaș", a notat ilsussidiario.it.
Nici cotidianul "La Repubblica" nu l-a iertat pe căpitanul naționalei României, considerând că acesta trebuia înlocuit chiar mai devreme de minutul 29. "Alegerea tehnică a tehnicianului Interului creează controverse, deoarece punerea lui Chivu la mijlocul terenului nu pare o idee bună. Portughezul contează apoi pe Obinna în locul lui Chivu, dar doar în momentul în care Inter era deja condusă la două goluri", a scris sursa menționată.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















