Bestiarul lui Dumitru Tepeneag

Cu 10 zile in urma, ziarul -Le Monde- a publicat, sub semnatura criticului Edgar Reichmann, un elogios articol despre volumul de nuvele Prin gaura cheii, semnat de Dumitru Tepeneag, aparut recent, in traducerea cunoscutului scriitor Alain Paruit, cu titlul Attentes, la Editura POL, articol pe care il preluam integral pentru cititorii romani.

Fara indoiala, Dumitru Tepeneag ramane unul dintre cei mai novatori scriitori romani din a doua jumatate a secolului trecut. Culegerea sa de texte scurte, cu titlul romanesc sugestiv (-Prin gaura cheii-) reflecta realitatea ascunsa care ii solicita atat privirea, cat si maniera singulara, poetica, sacadata ale carei scanteieri le foloseste. Parcursul romancierului este si el exemplar. In timp ce in anii 1950, perioada intunecata in care majoritatea scriitorilor se supuneau dogmei -realist socialiste-, executand -comanda sociala- a puterii, Tepeneag si grupul sau de prieteni au ramas departe de conventia oficiala, explorand noile tehnici de expresie literara, descoperind astfel alte perspective. Abia un deceniu mai tarziu, gratie unei relative -liberalizari-, prozatorul, traducatorul lui Pinget si Robbe-Grillet, trece prin furcile caudine ale incruntatei cenzuri si publica textele sale scurte, insolite, care se impun cititorului si il destabilizeaza prin suflul de magie pe care il degaja. Din pacate, iluzia dezghetului romanesc se risipeste foarte repede. Tepeneag se regaseste in exil la Paris, in timp ce prietenii lui se imprastie, dispar sau fac pact cu noua putere national-comunista.

Povestirile reunite in aceasta antologie, veritabile bijuterii literare, aparute in limba franceza gratie sensibilitatii rafinate a lui Alain Paruit, se scalda -intr-o lumina aurita, pala si usor trista, o lumina de toamna, de dupa-amiaza de duminica-. Pustii se extaziaza in fata unui batran asezat pe o banca, care isi potriveste pe umeri o pereche de aripi verzi, in timp ce, departe, in spatele lui, scanteiaza scheletul unui peste urias (-Amintire-). In lumina unei dimineti limpezi, plina de sunete vesele, tramvaiele nu indraznesc sa iasa din depouri si in fata circului se imbulzeste o multime densa. Cum sa nu te gandesti la Fellini? (-Zi de sarbatoare-). O multime de sori albastresc, copiii raman nemiscati sub stralucirea lor, pasari colibri si pesti lungi incep sa danseze sub privirile povestitorului (-Astronomie-). Un alt peste se roteste fara intrerupere in jurul aceluiasi povestitor care nu reuseste sa doarma si ii da sfaturi lipsite de interes despre viitor (-Insomnie-).

Alaturi de aceste instantanee, care exprima viziunea despre lume a acestui autor unic, romancier, poet si memorialist deopotriva, se gasesc intamplari inedite, texte disparate – fragmente de lungi nuvele si de roman – sau poate simple descrieri ale unor peisaje surprinse de privirea care scotoceste -suprarealitatea imediata-, privirea unui Chirico, a unui Dali, daca nu a unui Delvaux sau Magritte. Uneori, intalnim un privitor care reproduce in maniera hiperealista spatiul destinat unui grup de mici functionari, text in care naratorul se aneantizeaza in favoarea unei scene la limita eroticului, intr-o sala de cinematograf de cartier (-Prin gaura cheii-, nuvela care da si titlul versiunii romanesti a cartii). In alta parte, este vorba despre o ploaie antediluviana deasupra unui oras si a garii sale in care trenurile intarzie sa soseasca, in care -se aud lupii urland ca in plina iarna-. Expresul – care, cel al Istoriei? – va sfarsi totusi prin a se opri si aici. Totusi, -ploua, ploua fara incetare, o ploaie marunta si deasa-. Oricare ar fi sensul alegoriei, fantasme animaliere populeaza aceste proze incantatoare, demne de cele mai severe exigente ale lui Barthes, acela din Placerea textului. Fie ca este vorba despre animale salbatice, lei si tigri, de pasari feroce, ulii sau vulturi sau de zburatoare enigmatice, care, dezbracate de stridenta cromaticii lor, le-ar aminti pe acelea ale lui Brancusi, bestiarul lui Tepeneag se inscrie intr-un spatiu muzical in care gamele si arpegiile se succed tot timpul. Arpegii-capcana de asemenea, pentru ca metaforizarea subterana a unor texte, putine, e drept, a sfarsit prin a atrage atentia -functionarilor culturali- vulnerabili la asaltul imaginarului, ceea ce i-a atras autorului exilul si privarea de nationalitatea de origine.

Traducere Victoria Anghelescu