Fondul Monetar Internațional (FMI) a reevaluat în scădere cu 2,6 puncte procentuale estimările privind creșterea economică din 2009 a statelor central și est-europene, comparativ cu datele publicate în noiembrie 2008, noua proiecție indicând un avans negativ, de 0,4%.
Pentru anul viitor, FMI anticipează o creștere de 2,5%, cu 1,3 puncte sub nivelul prezentat în luna noiembrie a anului trecut, se arată într-un document care revizuiește datele din raportul "Perspectivele Economice Mondiale".
FMI nu prezintă date privind România, însă în raportul din octombrie instituția viza un avans economic de 4,8% pentru acest an.
Potrivit reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, "pentru România, încă se fac calcule", dar în condițiile date e posibil să existe, de asemenea, o scădere pronunțată.
Reprezentanții Fondului Monetar Internațional s-au întâlnit ieri cu experții Ministerului Finanțelor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















